Fost director din ANAF, urmărit de DNA pentru trafic de influenţă. Ar fi cerut 7 milioane de lei unor oameni de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director al Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice din ANAF, Dan Stroe, este urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce le-ar fi cerut la trei oameni de afaceri suma totală de aproape 7 milioane de lei pentru a-şi influenţa colegii astfel încât firmele celor trei să câştige licitaţii privind achiziţionarea de produse software.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Dan Stroe, la data faptelor director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Potrivit DNA, anterior, în aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale a inculpatului Dan Stroe, în aceeaşi calitate, pentru trafic de influenţă şi instigare la spălare a banilor.

Procurorii arată că există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iulie 2011 - februarie 2012, suspectul Dan Stroe, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.922.790 lei (3.020.588 lei, 1.257.902 lei şi 2.644.300 lei), reprezentând preţul influenţei pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuţii în procedura de achiziţie, în vederea adjudecării, de către societăţile celor trei persoane, a unor licitaţii având ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor produse software.

„Banii respectivi (reprezentând 10% şi 20% din valoarea contractelor) ar fi fost remişi funcţionarului indirect, prin transfer bancar, în contul unor societăţi indicate şi controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii. Într-unul dintre cazuri, funcţionarul public l-ar fi determinat pe administratorul uneia dintre societăţile agreate să încheie contractele respective în scopul de a disimula originea ilicită a sumelor pretinse şi primite", arată DNA, într-un comunicat de presă.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

„Anterior, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Stroe Dan a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, ce a fost admis de Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită", menţionează DNA.

Joi, DNA a anunţat că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de un om de afaceri pentru cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală săvârşită în formă continuată.

Sursa citată menţiona că, pentru a achita comisionul respectiv, omul de afaceri ar fi asigurat înregistrarea în documentele de evidenţă contabilă a unor cheltuieli nereale în sumă totală 4.993.501 lei (echivalentul a 1.148.838,26 euro), modalitate prin care societatea sa s-ar fi sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 1.997.400 lei (echivalentul a 459.535 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA dedusă nelegal.

Conform unor surse judiciare, omul de afaceri respectiv este Gabriel Marin.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model