Fost director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB, reţinut de procurori pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fost director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB, reţinut de procurori pentru trafic de influenţă  FOTO Adevărul

Radu Jianu, fost director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB, a fost reţinut sâmbătă de procurori, după ce ar fi pretins şi primit bani pentru a interveni în favoarea a două firme ce urmăreau să obţină un contract privind valorificarea şi dezmembrarea vehiculelor din parcul propriu al regiei. Alături de acesta au mai fost reţinute alte două persoane, cei trei urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA),  „procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpaţii: Radu- Viorel Jianu, la data faptelor, director al Departamentului Achiziţii Publice din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, Gani Mehmet Kiyak, reprezentant de drept al SC Plast Line SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi Marian Brebeanu, reprezentant de drept al SC Bursa Metal SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată“.

„Inculpaţilor Kiyak Mehmet Gani, Brebeanu Marian şi Jianu Radu - Viorel li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar vineri şi sâmbătă, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile“, au mai precizat sursele citate.

CARE SUNT ACUZAŢIILE PROCURORILOR

Mai exact, în perioada septembrie 2011 - mai 2012, în calitate de director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB, Jianu a pretins în mod direct şi indirect, de la ceilalţi doi inculpaţi, suma de 60.000 de dolari (30 de dolari/tonă deşeuri de metal la o cantitate totală de 2.000 de tone), pentru a interveni pe lângă membrii comisiei de vânzare prin negociere directă din RATB, astfel încât firmele Bursa Metal şi Plast Line să obţină un contract privind valorificarea şi dezmembrarea vehiculelor din parcul propriu al regiei, în speţă a unui număr de 256 mijloace de transport casate ce urmau a fi dezmembrate şi valorificate ca deşeuri, iar ulterior, contractul să fie prelungit printr-un act adiţional.

Astfel, Jianu a primit de la reprezentanţii celor două firme, direct sau indirect, suma totală de 153.000 de lei (în trei tranşe 80.000 de lei, 33.000 de lei, 40.000 de lei), precum şi de la un intermediar (persoană denunţătoare), suma de 20.000 lei.


 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model