Fost director al cabinetului ministrului de la Ministerul Muncii, trimis în judecată pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul urma să se deruleze în două etape.

Mai mulţi angajaţi ai Ministerului Muncii au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Potrivit rechizitoriul întocmit de procurori în acest caz, pe 24 octombrie 2012, Ministerul Muncii a publicat pe site-ul instituţiei un anunţ pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) – Serviciul Evaluare Program.

Concursul urma a se derula în două etape (probă scrisă şi interviu), pe 6 decembrie 2012, respectiv 11 decembrie 2012. La acest examen s-au înscris trei candidaţi, între care şi Cristian Ferchedău - Paul.

„Pe fondul organizării acestui concurs, ca urmare a intervenţiei inculpatei Coruţ Iuliana, director de cabinet al ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, inculpata Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului, a făcut demersuri pentru ca Ferchedău-Paul Cristian să intre în posesia subiectelor la examenul organizat de minister”, precizează procurorii.

Mai exact, pe 30 noiembrie 2012 şi pe 3 decembrie 2012, Paula Mănuceanu i-ar fi transmis prin internet, mamei lui Bferchedău-Paul, Cristiana, variantele de subiecte pentru proba scrise, deşi până la deschiderea plicului în sala de concurs, adică până în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2012, acestea aveau caracter confidenţial.

După susţinerea probei de concurs, la 6 decembrie 2012, lucrările au fost predate pe baza de borderou şi au devenit documente oficiale aflate în păstrarea ministerului.

Chiar dacă a avut acces la subiecte, în lucrarea scrisă de concurs, Ferchedău-Paul a dat câteva răspunsuri incorecte sau incomplete. Din această cauză, după predarea lucrărilor, Mănuceanu, la iniţiativa Iulianei Coruţ, ar fi scos din dosarul de concurs lucrarea cu răspunsurile incomplete sau incorecte şi ar fi înlocuit-o cu o altă lucrare rescrisă de Cristian Ferchedău-Paul. 

„În acest fel, la momentul corectării, comisia s-a pronunţat prin corectarea unui înscris plăsmuit şi astfel au fost asigurate şansele de reuşită ale lui Ferchedău-Paul Cristian”, se mai arată în rechizitoriu.

Pe 21 decembrie 2012, Ferchedău Paul ar fi primit propunerea de numire în funcţia contractuală de Consilier pentru probleme europene în cadrul D.G.-A.M.P.O.S.D.R.U.

„În schimbul intervenţiei pentru fraudarea concursului în favoarea candidatului Ferchedău Paul Cristian, în zilele de 24 şi 25 octombrie, inculpata Coruţ Iuliana, a pretins, în nume propriu de la inculpata Bigan Cristiana, mama candidatului, sume de bani, bunuri şi alte foloase. De asemenea, la data de 12 decembrie 2012, a mai pretins în mod indirect, prin intermediul inculpatei Dumitriu Simona, sora sa şi colegă de serviciu cu Bigan Cristiana, mama candidatului, remiterea foloaselor”, precizează procurorii.

Pe 6 decembrie 2012, în schimbul înlocuirii lucrării scrise a lui Ferchedău-Paul, Iuliana Coduţ ar fi pretins de la Cristiana Bigan foloase pentru Paula Mănuceanu, solicitare făcută tot prin intermediul lui Dumitriu Simona.

Fostul director al cabinetului ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Iuliana Coruţ, este acuzată de luare de mită şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

De asemenea, şi sora acesteia, Simona Dumitriu, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, este acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Paula Mănuceanu, fostul consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, este acuzată că ar fi permis accesul unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi de sustragere de înscrisuri.

Cristina Bigan, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, este acuzată de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Cristian Ferchedău-Paul, fiul Cristinei Bigan, fără calitate specială, este acuzat de procurori de fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume