Florin Chilian a cerut reducerea pedepsei primite pentru accidentul rutier din 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul cântăreţ Florin Chilian a cerut, luni, reducerea pedepsei de un an şi zece luni de închisoare, condamnare primită pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi producerea unui accident în iulie 2006.

Florin Chilian s-a prezentat luni, la Tribunalul Cluj, unde magistraţii au judecat apelul înaintat de cântăreţul român împotriva sentineţei stabilite de Judecătoria Cluj-Napoca prin care a fost condamnat, în aprilie anul acesta, la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru infracţiuni rutiere.

La primul termen, avocaţii lui Chilian au solicitat reducerea pedepsei, susţinând că expertizele realizate în dosar au la bază date neveridice ale Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj, informează Mediafax.

Citeşte şi:
Florin Chilian, condamnat la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare

Ana Maria Georgescu a depus mărturie împotriva lui Chilian

Potrivit avocaţilor, calculul alcoolemiei pe care o avea Florin Chilian în momentul producerii accidentului şi care indica 1,35 grame/mie este doar o valoare aproximativă şi alcoolemia pe care a avut-o Chilian ar putea fi de sub 0,80 grame/mie, sub limita maximă după care se consideră infracţiune.

Judecătorii Tribunalului Cluj urmează să se pronunţe asupra apelului depus de Chilian.

Cântăreţul Florin Chilian a fost condamnat, în 1 aprilie, de Judecătoria Cluj-Napoca, la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, după ce în iulie 2006 a condus băut şi a provocat un accident, sentinţa nefiind însă definitivă.

Procurorul a cerut condamnarea la închisoare a lui Florin Chilian, pentru conducere sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de 1,35 la mie şi declaraţii mincinoase. Pe de altă parte, avocatul lui Chilian a cerut achitarea acestuia şi a pledat pentru o amendă administrativă. Potrivit acestuia, Florin Chilian nu a condus maşina, ci aceasta i-a fost furată din faţa hotelului. Citeşte mai multe AICI

În procesul desfăşurat la Judecătoria Cluj-Napoca, magistraţii au audiat-o şi pe solista Ana Maria Georgescu, fosta prietenă a cântăreţului, aceasta fiind convocată atunci cu mandat de aducere, întrucât lipsise de la termenele anterioare. Fosta prietenă a folkistului a relatat judecătorului că în noaptea de 23 spre 24 iulie 2006, Chilian s-a certat în două rânduri cu poliţiştii. Citeşte mai multe AICI

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”