Firea: Dacă dezvăluirile de presă se confirmă, va înceta contractul de management cu Spitalul „Nicolae Malaxa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a trimis Corpul de control la Spitalul „Nicolae Malaxa”. FOTO Eduard Enea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat după dezvălurile din presă privind managerul Spitalului „Nicolae Malaxa”, care îi înjură şi ameninţă pe angajaţi. Firea a declarat, luni, că a trimis Corpul de control la Spitalul „Nicolae Malaxa” şi că, dacă neregulile vor fi confirmate în raportul acestuia, contractul de management va înceta.

„Este un manager vechi. Nu ştiu dacă a mai avut astfel de probleme în trecut, am încercat şi eu să aflu dacă au mai fost situaţii de acest gen şi în perioada următoare îmi voi face o impresie mai clară. Dacă cele exprimate în presă se confirmă, se argumentează în raportul Corpului de control, consecinţa este clară: încetarea contractului de management”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a mai spus că nu a reuşit să îl contacteze pe Florin Secureanu şi că cererea de concediu pe care acesta a depus-o la ASSMB în urmă cu câteva zile nu este legală, întrucât ea ar fi trebui trimisă la Primăria Capitalei, instituţia cu care spitalul are contract.

„L-am sunat pe domnul manager, dar avea telefonul închis, l-am sunat de foarte multe ori şi eu şi consilierul pe probleme de sănătate. Am sunat la spital să mi se facă legătura şi de acolo am aflat că este în concediu de vineri, că a trimis solicitare de concediu la ASSMB astăzi. Concediul ar trebui să dureze până pe 21 decembrie. Dar această cerere de concediu nu poate să fie o formă legală de zile libere câtă vreme nu este aprobată, iar ea trebuia să fie trimisă la Primăria Generală, la primarul general, cu care managerul are contract, şi nu la ASSMB. Nu a venit această cerere de concediu până în acest moment”, a afirmat Firea.

Ea îi cere managerului Spitalului „Nicolae Malaxa“ să pună la dispoziţia Corpului de control al primarului documentele solicitate.

„Fac apel şi pe această cale ca domnul manager să nu se ascundă de primarul general şi de presă, să vină la serviciu, să pună la dispoziţia Corpului de control al primarului toate documentele care se solicită, mai ales că unele sunt din zona financiar-contabilă şi ele trebuie să fie verificate, analizate. Soluţia nu este să fugim de problemă şi să ne ascundem. Trebuie să vină să susţină argumentele domniei sale”, a declarat primarul.

Potrivit unui articol publicat de Gazeta Sporturilor, managerul Spitalului „Nicolae Malaxa“ din Bucureşti, Florin Secureanu, scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

Jurnaliştii prezintă şi înregistrări audio din care reiese că Secureanu, care conduce spitalul din mai 2007, îi înjură şi ameninţă pe angajaţii care sunt practic obligaţi să ţină o contabilitate dublă.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!