Filosoful Mihai Şora: „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!” Prezent la protestul din Piaţa Victoriei, scriitorul a fost bruscat de jandarmi: „Mişcă-te mai încolo, moşule”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Şora şi Vlad Voiculescu la protestul din Piaţa Victoriei FOTO Facebook Vlad Voiculescu

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost prezent la protestul de miercuri din Piaţa Victoriei. Şora a povestit pe Facebook că a fost bruscat de jandarmi, care i-au adresat „Mişcă-te mai încolo, moşule!”. Acesta le-a transmis anterior internauţilor următorul mesaj: „Ieşiţi din casă dacă vă pasă”.

„Dacă un jandarm îmi spune "Mişcă-te mai încolo, moşule!", nu mă supăr: pot înţelege că Jandarmeria română vrea să elibereze cutare metru pătrat din Piaţa Victoriei; nu e cea mai fericită formulă de adresare, dar treacă! (am auzit atâtea, într-o viaţă de om). Însă când 10-15 băieţi (musculoşi, bine hrăniţi şi echipaţi) mă turtesc în pătrăţelul meu, ceva îmi spune că Jandarmeria română este, în clipa de faţă, altceva decât ar trebui să fie”, mărturiseşte scriitorul pe contul său de socializare.

La protest a luat parte şi fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Fostul oficial s-a şi fotografiat cu filosoful Mihai Şora. 

„Dacă vreodată vă simţiţi obosiţi şi vă gândiţi că nu mai are rost... mai gândiţi-vă o dată! Bine. 101 ani. Mihai Şora este aici de fiecare dată când România are nevoie. Acum este nevoie de fiecare dintre noi. De fiecare”, a scris Voiculescu pe contul său de Facebook. 

Jandarm filmat în timp ce folosea spray-ul cu piper pe ascuns

Situaţia a degenerat aseară la protestele din Piaţa Victoriei, protestatarii acuzând forţele de ordine de violenţă. Spre exemplu, un jandarm a fost filmat în timp ce folosea spray-ul cu piper pe ascuns, o femeie fiind ridicată de un echipaj SMURD, aseară, la protestul spontan din Capitală. În imaginile postate pe internet se vede cum un jandarm agită un spray cu piper şi îl foloseşte discret împotriva protestatarilor care se aşezaseră pe carosabil. Femeia care a ajuns la spital a fost stropită cu spray lacrimogen în ochi şi în gură. 

„Demnitate+respect vs gaze lacrimogene. O colegă, voluntar la Platforma #Romania100, culcată la pământ cu gaze lacrimogene şi bruscată, deşi le spusese jandarmilor ca are orteză la genunchi”, scrie Platforma România100 pe Facebook, postând imagini video cu femeia stropită cu lacrimogene. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter