Filmul intervenției în forță a Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018, refăcut de procurori RECHIZITORIU
0Procurorii militari au refăcut filmul intervenției a Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018, aceștia reținând că acțiunea în forță a fost nejustificată și a vizat toți participanții la manifestație, inclusiv femei, copii și persoane în vârstă.
Procurorii notează, în rechizitoriul prin care 16 foști și actuali ofițeri din Jandarmeria Română au fost trimiși în judecată, că în intervalul 16.00 -23.11 au existat mai multe incidente între unii protestatari și forțele de ordine, în urma cărora mai mulți militari jandarmi și manifestanți au fost răniți. Totuși, arată magistrații, aceste cazuri au fost izolate și intervenția în forță, dispusă la ora 23.11, nu a fost justificată, mai ales că, la acel moment, majoritatea manifestanților protestau pașnic.
"Faptul că adunările publice nu pot continua după ora 23:00, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, nu poate fi reținut ca o justificare a ordinului de intervenție în forță, sancţiunea pentru nerespectarea acestei prevederi legale fiind una de natură contravenţională şi nu una care să implice severe corecții de natură fizică si dezlănțuirea unei acțiuni de reprimare de genul celei puse in aplicare de jandarmi împotriva participanților la mitingul desfășurat in ziua de 10 august 2018, în Piaţa Victoriei din mun. Bucuresti. Prin urmare, argumentul că manifestaţiile publice sunt interzise de lege după ora 23:00 nu poate justifica intervenţia în forţă, cu atât mai mult cu cât era evident că o manifestare de amploarea celei din 10 august 2018, cu peste 30.000 de persoane prezente doar în perimetrul Pieței Victoriei, nu putea fi oprită în 11 minute după trecerea orei 23 (la ora 2311 s-a dat ordinul de intervenţie în forţă)", notează magistraţii în rechizitoriu.
Mai mult, procurorii au reţinut că acţiunea dispusă de şefii Jandarmeriei a fost abuzivă, disproporţionată şi nejustificată, pentru că a vizat toţi protestatarii aflaţi în Piaţă, printre care, femei, copii și persoane în vârstă, iar folosirea mijloacelor din dotarea forţelor de ordine nu s-a făcut gradual, a depăşit nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau care se manifestau agresiv şi nu a încetat de îndată ce acţiunile acestor persoane au fost neutralizate.
Potrivit anchetatorilor, jandarmii au folosit cantităţi importante de muniţie asupra protestatarilor, constând în grenade de mână cu efect acustic, grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și cartușe calibru 38 mm. și 40 mm. cu efect iritant lacrimogen.
"O parte din această muniție a fost utilizată în mod necorespunzător de către efectivele de jandarmi provocând unor manifestanți leziuni corporale constând în arsuri, entorse, fracturi sau afecțiuni ale căilor respiratorii, ce au necesitat pentru vindecare între una și 50 de zile de îngrijiri medicale", reiese din rechizitoriu.
Astfel, explică procurorii, modalitatea prin care şefii Jandarmeriei, cei care şi coordonau acţiunea, Laurenţiu Cazan, Ionuţ Sindile şi Sebastian Cucoş, au înţeles să pună capăt protestului, "poate fi considerată drept un tratament inuman și degradant ce a avut un puternic efect disuasiv asupra dorinței manifestanților de a mai demonstra, îngrădindu-le practic una din libertățile fundamentale prevăzute de Constituție și anume libertatea de întrunire".
"Folosirea forței asupra întregii mase de protestatari în condițiile în care aceasta nu era strict necesară și nici indispensabilă în contextul calmării tulburărilor de mase, a avut drept consecință lezarea demnității protestatarilor adunați în număr mare în Piața Victoriei în seara zilei de 10.08.2018 pentru a-și exprima nemulțumirea față de clasa politică aflată la guvernare", mai spun magistraţii.
Furtul armei de la un jandarm
Procurorii militari redau şi momentul în care o femeie jandarm a fost agresată de protestatari şi i s-a furat arma.
"Intervenția în forță a fost decisă de cei trei inculpați, mr. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, col. SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN și col. CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, imediat după ce, în jurul orei 23:05, au fost raportate violențe asupra sg.maj. (...), dar înainte de a se stabili că acesteia îi fusese sustrasă arma din dotare împreună cu muniția aferentă. (…) Sustragerea de la sg.maj. (...) a pistolului model Carpați împreună cu muniția aferentă (un încărcător cu 6 cartușe) concomitent cu agresarea sa fizică de către mai mulți protestatari, într-o zonă adiacentă Pieței Victoria, a reprezentat un eveniment care putea determina intervenţia efectivelor de jandarmi doar pentru a izola zona respectivă și ulterior extrage manifestanții violenți din mulțime în vederea dispunerii măsurilor legale față de aceștia. Acest incident nu putea constitui un motiv care să fundamenteze decizia unei intervenţii în forţă asupra întregii mase de manifestanți existentă în Piață, mai ales in modalitatea agresivă în care s-a derulat și fără a lăsa timp suficient pentru defluire", reiese din rechizitoriu.
Mai mult, parchetul susţine că purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a furnizat presei informaţii nereale despre starea de sănătate a femeii jandarm agresate , "aspect de natură a amplifica emoțional necesitatea unei intervenții în forță asupra manifestanților, în noaptea de 10.08.2018".
Ordinul prefectului
Procurorii spun că prefectul Capitalei nu a aprobat intervenţia în forță la ora 23.11, ci la 00.20, "ulterior intervenției efective a militarilor jandarmi asupra protestatarilor prezenți în Piața Victoriei, în urma insistențelor repetate ale (…), secretar de stat pentru relația cu prefecții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne la momentul respectiv, solicitări ce au fost efectuate încă din jurul orei 20:00".
"Aprobarea dată de prefect pe acel ordin de intervenție, în jurul orei 00.20, a fost în consecință una pur formală și nu a vizat evacuarea participanților la protestul din Piața Victoriei", explică parchetul, menţionând că acesta prevedea acţiunea graduală a jandarmilor, doar în zona grav tulburată, pentru extragerea persoanelor agresive din mulţime, cu protecţia protestatarilor paşnici.
"Ordinul de intervenție (…) a creat astfel aparența unei acțiuni legale de restabilire a ordinii publice și a legitimat folosirea forței și a mijloacelor tehnice din dotare de către efectivele de jandarmi aflate în dispozitivul din Piața Victoriei. În realitate însă, intervenția efectivelor de ordine publică nu a respectat cele înscrise în cuprinsul ordinului respectiv, acțiunea militarilor jandarmi răsfrângându-se asupra tuturor manifestanților din Piața Victoriei, inclusiv asupra celor pașnici, a copiilor și a persoanelor cu semne vădite de invaliditate, nefiind astfel asigurată protecția lor", se menţionează în rechizitoriu.