Fentarea cozii de la Permise i-ar putea aduce lui Tăriceanu 5 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu Foto: Mediafax

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este implicat într-un nou scandal, după ce o avocată a făcut plângere la DNA împotriva sa, şi susţine că acesta şi-a folosit influenţa de lider politic pentru a-şi preschimba permisul auto fără să stea la coadă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, riscă până la 5 ani de închisoare dacă se dovedeşte că se face vinovat de primire de foloase necuvenite după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a reînnoit permisul de conducere ocolind coada de aproximativ o mie de persoane de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Avocata Elenina Nicuţ a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul preşedintelui Senatului pe care l-a acuzat că a beneficiat de un tratament preferenţial din partea poliţiştilor atunci când şi-a preschimbat permisul de conducere. Politicianul a fost filmat joi dimineaţă când s-a dus să-şi reînnoiască permisul de conducere ocolind coada de aproximativ o mie de persoane de la (DRPCIV) pe o uşă din curtea interioară. Acolo a fost aşteptat de reprezentanţi ai instituţiei, care l-au condus în clădire şi i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului. În timp ce Tăriceanu a completat documentele şi a făcut fotografia pentru noul permis, publicul nu a avut voie să intre în clădire, iar programul ar fi fost întârziat, susţin martorii care joi au avut ghinionul să se afle la Direcţia Premise.

Potrivit denunţului făcut de Elenina Nicuţ, Tăriceanu s-ar fi folosit de influenţa de lider politic, preşedinte de partid şi preşedinte al Senatului. „Orice altă persoană străină de instituţie, care nu se bucură de influenţa şi autoritatea numitului Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, nu ar fi putut pătrunde cu autoturismul în curtea interioară a instituţiei, nu ar fi fost întâmpinat de un reprezentant al instituţiei, după cum nu ar fi putut intra în cladirea instituţiei pe o altă uşă de acces decât cea destinată publicului şi în afara programului de lucru cu publicul”, se arată în denunţ. 

Care este „folosul necuvenit“

Nicuţ susţine că politicianul ar fi încălcat articolul 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. „Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”, se arată în lege. În cazul lui Tăriceanu, folosul necuvenit ar fi putea fi depunerea cu prioritate a actelor pentru eliberarea unui nou permis de conducere. Preşedintele Senatului a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse mai ales că nu este prima oară când ajunge în centrul unui asemenea scandal. În martie 2008, un echipaj de poliţie s-a deplasat la domiciliul său pentru a-i face poză pentru cartea de identitate soţiei sale de la acea vreme, Ioana Tăriceanu. Atunci, ministru de Interne era Cristian David, coleg de partid cu Tăriceanu, care a susţinut că demersul oamenilor legii este legal.

Angajaţii Direcţiei permise, cercetaţi

Şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a reacţionat la incidental de joi de la Direcţia Permise. Acesta i-a cerut ministrului de Interne, Petre Tobă, să clarifice public dacă Tăriceanu, a avut parte de „tratament preferenţial” când a mers să îşi reînnoiască permisul auto şi dacă programul cu publicul al DRPCIV a fost blocat în beneficiul politicianului.

La rândul lui, Paul Nicolae Petrovan, prefectul Capitalei, a declarat pentru news.ro că urmează să fie declanşată o anchetă legată de modul în care preşedintele Senatului şi-a preschimbat permisul de conducere. „Trebuie să văd exact care este poziţia Direcţiei, DRPCIV-ului… Dacă au declanşat dânşii o cercetare sau dacă o declanşăm noi. Dacă nu o vor face dânşii, o vom face noi. Dar nu vreau să ne suprapunem”, a declarat Petrovan.

Prefectul a explicat că, în cazul în care abaterile disciplinare au fost comise de ofiţeri sau subofiţeri, competenţa de cercetare este a DRPCIV care se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar dacă abaterile au fost comise de personalul contractual, atunci competenţa va fi a Instituţiei Prefectului.

Surse din instituţie citate de News.ro au arătat că directorul adjunct al Serviciului Regim Permise de Conducere, comisarul-şef Cristian Nechifor, este cel care a avut cunoştinţă de modul în care Tăriceanu şi-a rezolvat problema reînnoirii permisului. Nechifor a spus că nu poate comenta această situaţie.

Celebrul articol 13

Articolul 13 din Legea 78/2000, în baza căruia ar putea fi cercetat şi Tăriceanu, a ajuns celebru după ce în 2014 a fost tema unei discuţii dintre liderii PSD Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova ce a fost interceptată de procurori. „Şi mai e Legea 78. Boss, Legea 78/2000, că aici aceeaşi chestie spune. Aia e lege făcută de Stoica în 2000, atunci am aprobat-o ca tâmpiţii. Până acum câţiva ani lumea nu băga în seamă, nici procurorii nu se uitau la ea. Năstase a fost prima victimă a acestei legi. E un articol 13 care spune aşa: influenţarea în calitate de şef — nu şef… …de partid, nu ştiu ce, organizaţie şi altele, nu numai partid, influenţarea şi luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obţinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul”, spunea Hrebenciuc. „Aşa l-au băgat şi pe Liviu cu Referendumul”, şi-a adus aminte imediat Dan Şova. 

De fapt, în baza articolului 13, mai mulţi lideri politici au fost condamnaţi (Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Sorin Frunzăverde sau Florin Popescu) sau sunt cercetaţi şi trimişi în judecată (Valer Marian, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan, Mircea Cosma, Olguţa Vasilescu etc.).

Ce urmează

Potrivit procedurii, procurorii DNA urmează să analizeze dacă denunţul făcut de Elenina Nicuţ este întemeiat sau nu. De asemenea, ar putea fi chemaţi la audieri funcţionarii şi poliţiştii de la DRPCIV, şi chiar Călin Popescu Tăriceanu. Dacă nu apar indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, cazul va fi clasat.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă