Federaţia Sanitas pichetează Guvernul, acţiunea fiind intitulată „Mitingul epuizării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest Sanitas în Piaţa Victoriei FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas pichetează, miercuri, Guvernul, nemulţumiţi de "strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali".

"Marţi, 3 noiembrie 2020, la ora 11.oo, Federaţia Sanitas pichetează Guvernul României într-un ultim gest de conştientizare a factorilor responsabili că aşa nu se mai poate! Protestul Sanitas se va desfăşura sub denumirea ”Mitingul epuizării” pentru că ne-au epuizat: strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali!", arată Federaţia Sanitas.

Sindicaliştii susţin că salariaţii din sistemul sanitar şi din sistemul de asistenţă socială sunt epuizaţi "pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecţie, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizaţi cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac faţă luptei cu virusul ucigaş din cauza stresului la care sunt supuşi, stres care le slăbeşte capacitatea de apărare".

"Pacienţii noştri sunt epuizaţi de lipsa predictibilităţii în ceea ce priveşte posibilităţile de tratament pentru afecţiunile cronice sau urgenţe, de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce priveşte strategia de limitare a răspândirii noului virus, de lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte conduita şi paşii de urmat în cazul infectării cu SARS-COV-2", adaugă reprezentanţii Sanitas.

Ei spun că societatea în întregime este şi ea epuizată "din cauza bâlbelor nesfârşite ale factorilor de decizie în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei la nivel naţional".

"Deşi suntem cu fiecare zi mai obosiţi şi mai puţini, deşi lipsa aprecierii ne demobilizează cumplit, deşi în loc de măsuri care să ne protejeze şi să ne asigure securitatea la locul de muncă Guvernul ia măsuri care să ne limiteze drastic posibilitatea de a ne clama şi apăra drepturile, noi, reprezentanţii salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pentru că am epuizat deja toate căile de dialog social, vom fi mâine în stradă pentru a ne apăra drepturile şi pentru a ne recâştiga demnitatea!", mai arată federaţia.

Sindicaliştii din Sănătate au declanşat, în 7 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente, un protest sub forma grevei japoneze, cerând, printre altele, remuneraţie corectă, securitate în timpul serviciului, participare activă în luarea de decizii şi egalitate de şanse. Sindicaliştii acuză epuizarea fizică şi psihică.

În 20 octombrie, Federaţia Sanitas anunţa că greva japoneză va continua până când autorităţile ”vor pricepe că aşa nu se mai poate”. ”Dacă sistemul de sănătate cade, credeţi că vreun politician va schimba biroul cu combinezonul?”, au transmis sindicaliştii.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?