Fecioara Maria din Şumuleu Ciuc este considerată cea mai mare statuie făcătoare de minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfânta Liturghie susţinută de Papa Francisc se desfăşoară la Şumuleu Ciuc. Aici, în Sanctuarul marian, pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial, a fost adusă statuia Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, considerată cea mai mare din lume.

Statuia Fecioarei Maria se află de obicei la Catedrala din Şumuleu Ciuc, biserica Mânăstirii Franciscane. Statuia este cunoscută şi ca Femeia îmbrăcată în soare, fiind învăluită în razele soarelui, având sub picioare globul pământesc şi semiluna. Pe cap poartă o coroană formată din stele. Pe braţul stâng îl ţine pe pruncul Iisus, iar în mâna dreaptă se află sceptrul împărătesc.

Statuia are o înălţime de peste doi metri şi jumătate şi este realizată din lemn de tei, între anii 1510-1515. Sculptorul este necunoscut. Prima menţiune a statuii Maicii Domnului de la Şumuleu a apărut în anul 1624, într-un inventar al bunurilor Mănăstririi şi Bisericii Franciscane, la care face referire istoricului franciscan Leonárd Losteiner, în însemnările sale din 1776-1777, potrivit medifax.ro.

În timpul invaziei turco-tătare din zona Ciucului, în 1661, a devastat şi incendiat complexul mănăstiresc de la Şumuleu şi Cetatea Miko de pe teritoriul actualului oraş Miercurea Ciuc, iar peste 10.000 de locuitori au fost ucişi sau au devenit robi.

Din altarul Maicii Domnului a fost salvată doar Statuia Fecioarei Maria care, după reconstruirea bisericii, în 1664, a fost aşezată pe altarul principal, alături de statuile Sfintelor Ecaterina şi Barbara.

Potrivit legendei, faţa şi gâtul statuii au fost lovite cu sabia de un conducător tătar, care, se spune, în urma gestului, braţul i-a paralizat. De atunci, în preajma unui pericol care ameninţă secuimea, faţa statuii se schimbă, iar rana de pe obraz, sângerează. Statuii I se atribuie vindecări miraculoase şi dorinţe împlinite pentru care, în semn de recunoştinţă, persoanele ale căror rugăciuni au fost ascultate au donat obiecte de aur şi de argint.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete