Falși preoți și directori, trimiși în judecată după ce au înșelat un bătrân bolnav cu 300.000 de euro. Modul diabolic în care au acționat

0
Publicat:

Cinci persoane acuzate că au înşelat, cu sute de mii de euro, un bătrân de 93 de ani căruia i-au câştigat încrederea prin realizarea unor lucrări la mormântul soţiei sale şi profitând că vârstnicul fusese diagnosticat cu „demenţă în boala Alzheimer formă moderat-severă” au fost trimise în judecată.

Escrocii au pus mâna pe mulți bani FOTO: Adevărul

Un bărbat aflat în arest preventiv și alți patru în arest la domiciliu au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune în formă continuată, furt calificat, mărturie mincinoasă și alte patru infracțiuni.

Potrivit Ministerului Public, probele administrate au relevat că în perioada 13 iunie 2024 - 13 ianuarie 2025, profitând de vulnerabilitatea bătrânului de 93 ani, dar şi de lipsa de  discernământ a acestuia, diagnosticat cu „demență în boala Alzheimer formă moderat-severă”, trei dintre inculpaţi i-au luat victimei  sume mari de bani, după ce au reuşit să-i câştige încrederea prin realizarea unor lucrări la mormântul soţiei sale.

Indivizii trimiși în judecată au deposedat bătrânul de bani, inducându-l în eroare sub diverse pretexte şi dându-se drept directori sau preoți în Biserica Ortodoxă Română.

Potrivit anchetatorilor, folosindu-se de certificate de moștenitor false, inculpații l-au determinat pe bătrân să le dea diverse sume de bani, prin retragere în numerar din contul personal al acestuia (aproximativ 100.000 de euro), în zilele de 13 și 26 iunie 2024. Trei luni mai târziu, în 20 septembrie 2024, doi dintre inculpați l-au indus în eroare pe vârstnic determinându-l să încheie un contract de împrumut cu o instituție financiară nebancară, în valoare de 5.000 lei și ulterior să le dea suma de bani astfel obținută.

„La câteva zile, doi inculpaţi, unul dintre ei instigat de alt inculpat, au participat, în calitate de martori, în faţa unui notar public, la dezbaterea masei succesorale a soţiei decedate a bătrânului, dând declaraţii mincinoase că nu există alţi  moştenitori, astfel că au fost eliberate certificate de moştenitori false. Anchetatorii au stabilit că aceste documente false au fost folosite pentru ca bătrânul să poată retrage bani din contul soţiei defuncte. Astfel, în 30 septembrie 2024, inculpaţii l-au pus să scoată 9.000 euro din contul bancar al soţiei sale, în 3 octombrie 2024 l-au determinat să retragă 90.490 euro din acelaşi cont, iar o zi mai târziu, suma de 105.319,39 lei şi să le dea lor toţi aceşti bani. În perioada 23 iulie - 1 octombrie 2024, fără a se putea stabili cu exactitate data, la scurt timp după ce bărbatul de 93 de ani a retras în numerar, din contul soţiei decedate, suma de 99.500,00 de dolari americani, unul dintre cei cinci inculpați şi-a însuşit pe nedrept suma respectivă din locuința bătrânului. Totodată, în 13 ianuarie 2025, unul dintre inculpaţi, ajutat de altul care l-a făcut pe bătrân să iasă din casă, a intrat în locuinţa acestuia cu intenţia de a-i lua pensia în valoare de 8.400 de lei, fără să reuşească acest lucru. Câteva ore mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, a revenit în locuinţa vârsnicului, ajutat de celălalt inculpat, care a distras atenţia victimei, şi a furat o mare parte din suma menţionată mai sus, fără a se putea stabili cu exactitate cuantumul”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii spun că femeia cercetată în acelaşi dosar a încercat, în 4 septembrie 2024, fără succes, să-l păcălească pe poştaş dându-se drept nepoata bătrânului, cu intenţia de a-i lua acestuia pensia pe luna septembrie 2024.

Ulterior, în 4 decembrie 2024, profitând de aceeaşi vădită stare de vulnerabilitate a vârstnicului, aceeaşi femeie a intrat în locuinţa acestuia şi i-a furat 6.200 lei, reprezentând o parte din pensia lunii respective. Aceasta a fost ajutată de un alt inculpat, care a dus-o şi a adus-o cu o maşină de la locaţia respectivă, deşi nu avea permis de conducere.

„În 24 februarie 2025, doi dintre inculpaţi au profitat de un alt vârstnic de 91 de ani, diagnosticat cu demenţă senilă şi probleme de auz, pe care l-au minţit că locul său de veci a fost distrus de intemperii şi necesită reparaţii urgente, determinându-l să le dea suma de 1.464 lei. Şi în acest caz unul dintre inculpaţi s-a dat drept preot.În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 9 martie 2025 - 26 martie 2025, unul dintre inculpaţi a condus un autoturism în judeţul Giurgiu, în 11 ocazii diferite, deşi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie auto”, au anunțat procurorii.

Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.  

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”