Evaluarea Naţională 2014. Elevii susţin proba la Limba Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 166.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a susţin luni dimineaţă proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naţionale 2014 (Capacitate 2014).

Examenul durează două ore şi se susţine începând cu ora 9.00, însă elevii trebuie să fie în clase de la 8.30. Absolvenţii de gimnaziu s-au putut pregăti pentru examen după modelele publicate de Ministerul Educaţiei, dar şi după variantele care s-au dat anul trecut la examen sau la simularea de anul acesta.

Luni, de la ora 11.00, rezolvăm în direct la Adevărul Live, subiectele primite de elevi la proba de Limba Română de la Evaluarea Naţională.

Profesoara Ecaterina Stanca de la Liceul Teoretic Român spune, de exemplu, că subiectele pe care le-au primit cei care au dat Evaluarea Naţională în sesiunea specială pentru olimpici au fost de nivel mediu.

„Dacă e să ne ghidăm după subiectele primite până acum, nu va fi greu. La sesiunea specială au primit o poezie la prima vedere şi au avut de scris o scurtă naraţiune despre o întâmplare comică de la o prezentare de carte, în rest au fost noţiuni de gramatică: funcţii sintactice, părţi de vorbire“, spune profesoara, care este de părere că surprize ar putea să apară la compunerea de la ultimul subiect.

Ea mai precizează că elevilor de clasa a VIII-a le este mai greu să comenteze semnificaţia mesajului dintr-un text, cum au primit olimpicii la sesiunea specială, fiindcă trebuie să ştie bine să facă o sinteză şi dacă le pică o poezie de Nichita Stănescu, spre exemplu, pot avea dificultăţi de înţelegere.

Şi elevii se aşteaptă la subiecte medii, dar au emoţii, fiind primul lor examen naţional. „Subiectele de la simulare au fost acceptabile, dar aş vrea să primim cerinţe care să se bazeze mai mult pe teorie: genul epic sau liric, naraţiune“, spunea ieri Flavia, o elevă în clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ din Capitală.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar din Bucureşti, Marian Banu, îi sfătuieşte pe candidaţi să fie liniştiţi, să nu uite că examenul le măsoară gradul de pregătire şi că acesta va conta în proporţie de 75% la media de admitere la liceu, în loc de 50% cât a fost până acum.

Restul de 25% din media finală îl reprezintă media anilor de gimnaziu. Examenul de Evaluare Naţională nu poate fi picat fiindcă învăţământul obligatoriu este de 10 clase, însă repartizarea la liceu se va face în funcţie de notele luate. Anul trecut, aproape 76% din elevi au luat note peste cinci.

Calendar Evaluare Naţională 2014

  • 23 iunie - Limba Română
  • 24 iunie – Limba maternă
  • 25 iunie – Matematică
  • 27 iunie – afişarea rezultatelor parţiale
  • 1 iulie – afişarea rezultatelor finale

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia pentru proba scrisă la Română

EXAMEN CAPACITATE 2014 Modele de subiecte la Limba Română. Ce au primit elevii la Evaluarea Naţională anul trecut, la simularea şi sesiunea specială 2014

EXAMEN CAPACITATE 2014. Subiectele la Limba Română la testul de Evaluare Naţională

EXAMEN CAPACITATE 2014 Luni, peste 166.000 elevi susţin proba de Limba Română la Evaluarea Naţională. Ce trebuie să ştie când intră în sală

EXAMEN CAPACITATE 2014. Baremul de notare la testul de Limba Română de la Evaluarea Naţională

EXAMEN CAPACITATE 2014. Rezolvarea subiectelor la Limba Română de la Evaluarea Naţională

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Subiectele la română primite de olimpici

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare