Europa şi SUA salută decizia Curţii Constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieri, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că referendumul din 29 iulie nu este valid

Lideri politici europeni şi de peste Ocean şi-au manifestat ieri mulţumirea faţă de invalidarea referendumului de la 29 iulie şi cer, la unison, respectarea deciziei Curţii Constituţionale.

Majoritatea liderilor europeni au declarat ieri că era de aşteptat ca referendumul să fie invalidat. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly, a reamintit, răspunzând la o întrebare în conferinţa de presă cotidiană, îndemnul transmis, la 10 august, de Jose Manuel Barroso premierului Ponta că „guvernul român şi toate partidele politice să respecte decizia Curţii Constituţionale, oricare ar fi aceasta." „La acest lucru ne aşteptam, precum şi la respectarea statului de drept în toate ţările Uniunii Europene", a subliniat Bailly.

Joseph Daul (PPE): USL să lase agendele politice personale!

Preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE), Joseph Daul, a postat un comunicat pe site-ul formaţiunii, în care susţinea că, în urma invalidării de către Curte a referendumului privind destituirea lui Traian Băsescu, „a venit timpul ca Guvernul de coaliţie să continue să implementeze, fără întârziere sau abatere, angajamentele asumate faţă de partenerii internaţionali ai României, inclusiv FMI".

„Poporul român are nevoie de o conducere politică responsabilă, care să se concentreze asupra reformei şi dezvoltării ţării lor, şi nu asupra agendelor politice personale ale liderilor socialişti şi liberali", apreciază Daul în comunicatul PPE. „Am încredere că revenirea preşedintelui Traian Băsescu în funcţie va asigura balanţa puterilor şi respectul faţă de principiile democratice", subliniază liderul grupului eurodeputaţilor populari în finalul acestui comunicat.

Partidul Popularilor Europeni este cel mai mare grup din Parlamentul European.

Swoboda (S&D): Decizia trebuie respectată

Liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a scris pe Twitter că decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie trebuie acceptată. „A fost o decizie politică a cetăţenilor din România împotriva lui Băsescu, dar din punct de vedere legal nu a fost validată. Trebuie să acceptăm acest lucru", afirmă liderul grupului S&D din PE, într-o postare pe Twitter, la mai puţin de o jumătate de oră de la anunţul oficial al Curţii Constituţionale privind referendumul.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată ieri, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Pentru americani, decizia CCR „vorbesşte de la sine"

Poziţia Statelor Unite ale Americii faţă de decizia CCR a fost una seacă. Într-un răspuns la o solicitare a Mediafax, Ambasada SUA susţine că  decizia Curţii Constituţionale de ieri privind referendumul din 29 iulie „vorbeşte de la sine".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute