Elena Udrea scapă de aproape opt luni de închisoare din pedeapsa pe care o mai are de executat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea scapă de aproape opt luni de închisoare din pedeapsa care i-a mai rămas de executat în urma formulării contestaţiei la executare.

Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgşor. FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că Udrea a solicitat instanţei să soluţioneze cererea cu celeritate, întrucât prin această reducere a pedepsei se vor îndeplini condiţiile pentru analiza liberării condiţionate.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis, marţi, 27 mai, contestaţia la executare formulată şi a dispus deducerea din pedeapsa de şase ani închisoare pe care a primit-o în dosarul Gala Bute a unei perioade cumulate de circa opt luni.

„Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România respectiv de la data de 16.06.2022 la zi", se arată în minuta deciziei instanţei.

Decizia nu este însă definitivă.

Un proces complicat

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.

Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.

În decembrie 2018, Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul „Gala Bute" au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.

În luna aprilie a anului 2022, în baza unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Instanţa supremă a respins o contestaţie în anulare depusă de Elena Udrea şi a confirmat condamnarea la şase ani de închisoare. Elena Udrea a fugit în Bulgaria, însă a fost prinsă şi trimisă în ţară, fiind încarcerată în iunie 2022.

Ce acuzații i s-au adus Elenei Udrea

Elena Udrea este acuzată în acest dosar că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie al Organizaţiei Bucureşti a PDL sau al fostului şef al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja.

Ea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online