Elena Udrea, despre condiţiile din închisoarea din Costa Rica: „Am dormit cu Alina. Noroc că e slabă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” a descris condiţiile din închisoarea din Costa Rica, unde a fost reţinută în momentul în care instanţa din România a condamnat-o definitiv pentru fapte de corupţie.

„Pentru mine a fost traumtizant. Mă gândeam că nu am plâns adunat în toată viaţa mea cât am plâns în prima lună acolo, gândindu-mă la copil şi la faptul că era singur acasă, mă rog, fără mine”, a spus Elena Udrea pentur postul România TV.

Despre condiţiile din penitenciarul din Costa Rica, ea a spus că „este mult mai multă libertate”.

„Sunt condiţii de puşcărie. Nu există regim preferenţial cum am văzut că s-a scris. Nu există aripă VIP, există o singură puşcărie pentru femei, unde stă toată lumea”, a adăugat fostul ministru.

Udrea a mai spus că a fost o surpriză faptul că a fost ridicată de pe stradă: „Avocaţii informaseră Interpolul unde locuim, ce facem. Nu ne aşteptam să fim ridicate de pe stradă. Eram cu copilul pe stradă când s-a întâmplat. Era prima ieşire cu bebeluşul la plimbare.”

Ea a precizat că a putut să-şi vadă fetiţa în timpul celor trei luni de detenţie. „Am preferat să îl văd (bebeluşul, n.red.) doar de câteva ori. Nu am vrut să riscăm să se întâmple ceva cu bebeluşul”, a mai spus Udrea.

Fostul ministru a negat totodată că a fost interogată de FBI.

„Nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu am fi avut ce să spunem FBI. Nu eram eu persoana să vorbesc despre lucrul acesta. Informaţiile se pot lua cu uşurinţă din altă parte. Privind taxa de protectie, nici vorbă, femeile alea erau femei normale, cu copii acasă, toate, cele mai multe arestate pentru vânzare de droguri. Nu se punea problema să se ceară taxă de protecţie”, a spus Udrea.

„Ieri, când am părăsit puşcăria, toată lumea plângea. Ne-am înţeles foarte bine cu femeile de acolo”, a adăugat fostul parlamentar.

„Am stat în acelaşi pat cu doamna Bica. Asta a fost o problemă. Două luni am avut un singur pat, noroc că Alina e foarte slabă şi am reuşit să încăpem amândouă. Poate a fost şi o parte bună, pentru că, fiind împreună, am trecut mai uşor peste perioada asta. Am încercat toate soluţiile juridice, până la urma soluţia a venit din România ca urmare a deciziei CCR. Acolo am încercat tot ce se putea juridic. Cred că am avut şi dreptate, dar într-o situaţie ca asta contează mult aspectul politic”, a mai spus Elena Udrea.

În luna ianuarie Curtea Supremă se va pronunţa asupra contestaţiei în anulare formulată de fostul ministru. În cazul în care instanţa îi va aproba cererea, apelul în dosarul „Gala Bute” ar urma să re rejudece.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă