Elena Udrea, aflată sub control judiciar, a mers din nou la Secţia 2 Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Udrea s-a prezentat la secţia 2 de Poliţie FOTO Adevărul

Elena Udrea s-a prezentat, vineri, pentru a doua oară în această săptămână, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit după ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft, în care este urmărită penal.

Elena Udrea a ajuns la Secţia 2 Poliţie înaintea orei 9.00, mai devreme decât era stabilit, şi a plecat după câteva minute. Ea a spus că a ajuns la Poliţie mai devreme pentru că apoi va merge în Parlament pentru a-şi vedea dosarul. Întrebată despre declaraţiile din dosarul său în care se arată că a luat mită de la Dinu Pescariu, Udrea a afirmat: „O să spun asta în faţa procurorilor”.

Elena Udrea a mers la Secţia 2 Poliţie şi marţi, ea fiind obligată să se prezinte la Poliţie în zilele de marţi şi vineri, aşa cum a stabilit cu poliţiştii supraveghetori, după ce procurorii au luat în cazul ei măsura controlului judiciar.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, de la Camera Deputaţilor, două avize pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, unul în dosarul "Gala Bute" şi celălalt în dosarul Microsoft.

În dosarul "Gala Bute", avizul a fost cerut după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea şi pentru luare de mită. DNA a solicitat atât avizarea urmăririi penale pentru noua faptă, cât şi încuviinţarea arestării preventive.

În aceeaşi cauză, DNA ceruse luni aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a Elenei Udrea, pentru infracţiunile de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Comisia juridică a avizat favorabil, miercuri, solicitarea DNA.

În dosarul Microsoft, DNA a cerut, marţi, aviz pentru urmărirea penală a Elenei Udrea, pentru trei fapte de trafic de influenţă - două în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, respectiv legate de derularea contractului e-România -, spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, precum şi încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului PMP pentru aceste infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă