Ecaterina Andronescu a câştigat în instanţă anularea deciziei ANI privind un conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind conflictul de interese, instanţa dispunând, marţi, anularea deciziei ANI potrivit căreia Andronescu a fost în timpul mandatului de ministru al Educaţiei şi manager în cadrul unui proiect.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis cererea Ecaterinei Andronescu şi a dispus anularea deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate din iunie 2011, potrivit căreia, în timpul mandatului acesteia de ministru al Educaţiei, a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei, informează Mediafax.

Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care se va judeca la instanţa supremă.
Totodată, Ecaterina Andronescu a formulat şi o cerere de suspendare a efectelor raportului ANI privind conflictul de interese, până la o decizie definitivă privind anularea documentului, solicitare care urmează să se judece la Curtea de Apel Bucureşti în 18 mai.

În 2 mai, ANI anunţa că a sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul Ecaterinei Andronescu pentru conflict de interese, deoarece în timpul mandatului de ministru al Educaţiei a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei.
ANI preciza că, în perioada 12 februarie 2009 - 30 septembrie 2009, mandatul Ecaterinei Andronescu de rector şi ordonator de credite al Universităţii Politehnica din Bucureşti a fost întrerupt pentru îndeplinirea funcţiei de ministru al Educaţiei.

În 8 septembrie 2008, Andronescu a semnat Decizia nr. 302 prin care a fost desemnată manager al proiectului "Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere", funcţie în baza căreia a încasat, în perioada octombrie 2009 - aprilie 2011, suma de 39.843 lei, arăta ANI.

Potrivit ANI, în perioada îndeplinirii funcţiei de ministru, Andronescu nu s-a suspendat din funcţia de manager de proiect. În aceste condiţii, ANI susţinea că Ecaterina Andronescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, ca urmare a obţinerii unui beneficiu patrimonial şi a semnării documentelor din cadrul proiectului.
Ecaterina Andronescu declara atunci că până la ieşirea din mandatul de ministru al Educaţiei nu a luat niciun leu din proiectul cu fonduri structurale, iar în 2010 a primit de la Agenţie un verdict din care rezultă că nu este incompatibilă.

Senatorul PSD preciza că în mai 2008 a depus, în calitate de rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, proiectul pe fonduri structurale. Ecaterina Andronescu adăuga că avea obligaţia să semneze acest document pentru că proiectul este asumat de reprezentantul legal al instituţiei care face solicitarea.
În ce priveşte numirea ei în funcţia manager de proiect, Ecaterina Andronescu spunea atunci că aceasta a fost decisă de Senatul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Ecaterina Andronescu a subliniat că de la aprobarea acestui proiect, în 1 octombrie 2008, şi până la ieşirea din mandatul de ministru al Educaţiei, în septembrie 2009, nu a luat niciun leu din acest proiect, precizând că poate dovedi cu acte acest lucru.
Contractul de finanţare POSDRU datat 25 septembrie 200, a avut o finanţare iniţială nerambursabilă în valoare de 18.130.000 lei, fiind încheiat între Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. Suma iniţială de finanţare a fost redusă printr-un act adiţional până la valoarea de 14.350.688,16 lei (fără TVA), reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului, diferenţa de 2%, respectiv 292.871,19 lei, având ca sursă de finanţare contribuţia beneficiarului, Universitatea Politehnica din Bucureşti, preciza ANI.

Totodată, ANI a mai stabilit că Ecaterina Andronescu a fost în incompatibilitate, deoarece a exercitat simultan funcţia de rector şi pe cea de senator.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima