Durata de pregătire la 36 de specializări de la rezidenţiat a fost redusă. Vezi aici lista completă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a aprobat ordinul prin care durata de pregătire la 36 de specializări de la rezidenţiat va fi redusă cu un an începând cu această toamnă.


Cseke Attila, ministrul Sănătaţii, a precizat că prin această măsură se urmăreşte, în primul rând, formarea mai rapidă a medicilor specialişti care să lucreze în spitalele din România.

Reducerea duratei a fost făcută în principal la specialităţile medicale sau paraclinice. Astfel, rezidenţiatul va dura mai puţin cu un an la: boli infecţioase, dermatovenerologie, expertiza medicală a capacităţii de muncă, endocrinologie, pediatrie, reumatologie, anatomie patologică sau epidemiologie.

Potrivit documentului, cea mai scurtă durată de pregătire în specialitate a rămas 3 ani, iar cea mai lungă va fi de 6 ani. Niciun rezidenţiat nu va mai dura 7 ani.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ

“Am scutit astfel 36 de ani pentru pregătirea în specialitate. Avem două avantaje prin aplicarea noilor prevederi. În primul rând vom obţine formarea mai rapidă a medicilor specialişti care intră să lucreze în spitalele din România. Pe de altă parte venim în sprijinul medicilor care nu vor mai fi nevoiţi să aştepte ani întregi pentru a putea profesa. De asemenea, prin aceste măsuri ne vom alinia şi noi prevederilor europene”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Anul acesta, concursul de rezidenţiat va avea loc la 21 noiembrie. Ministerul Sănătăţii precizează că metodologia de examen va fi publicată săptămâna viitoare, iar bibliografia nu va fi modificată semnificativ faţă de anii trecuţi. Există şi specialităţi pentru care a fost păstrată durata de pregătire, acestea fiind medicină internă, oncologie medicală, medicină de familie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie şi urologie.


Reducerea anilor de rezidenţiat este susţinută atât de Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie, cât şi de asociaţiile şi federaţiile studenţilor medicinişti şi Colegiul Medicilor. „Această reducere nu este una semnificativă, iar calitatea actului educaţional nu va fi afectată. Mai mult, în ţările europene durata rezidenţiatului nu este atât de mare. Sunt multe ţări în care rezidenţiatul durează şi câte trei ani“, a declarat prof. dr Vasile Astărăstoae, preşedinte Colegiul Medicilor.

Medicii tot vor pleca


În opinia Clarei Matei, preşedinta Asociaţie Medicilor Rezidenţi, măsura nu-i va reţine pe medici în ţară. „Proiectul este unul binevenit. Prin această micşorare a anilor de rezidenţiat vom putea ieşi mai repede pe piaţa muncii. Putem pleca în străinătate mai repede. Practic, vom putea câştiga mai mult“, a declarat Clara Matei.
Ordinul ministerului vine ca urmare a faptului că în ultima perioadă foarte multe cadre medicale au ales să părăsească sistemul sanitar românesc şi să muncească în spitalele din străinătate. Mai mult, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR) avertizează că România riscă să rămână fără medici. Potrivit datelor, 2.500 de doctori au plecat din ţară în ultimile luni, iar alţi 4.700 sunt pe picior de plecare. Numai în ultimele patru luni, 10% dintre medicii care profesează în România şi-au găsit de lucru în străinătate.


Târgurile atrag mii de specialişti


Medicii români sunt căutaţi în Marea Britanie, Germania, Franţa, Ţările Scandinave. Ofertele companiilor străine prezente la târgurile de specialitate organizate în oraşele din România sunt greu de refuzat: un medic debutant poate câştiga în Germania 2.800 de euro, în timp ce un specialist are şanse să ia şi 10.000 euro pe lună.

În sistemul sanitar din Franţa, lefurile sunt de 3.800 euro. „Vreau să plec pentru că nu mai am putere să rezist aici. Cum să trăiesc cu 1.000 de lei pe lună? E prea multă umilinţă, e prea dureros să vezi că după ani de muncă eşti tratat cu dispreţ de statul român. De ce să rămân, când pot să câştig peste 1.000 de euro şi să lucrez în condiţii decente“, a explicat Maria Nedelcu, medic rezident.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor