Duminică noaptea are loc ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto MApN

Ultimul detaşament românesc din Afganistan, format din 140 militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii", este repatriat duminică noapte, în cadrul unei ceremonii, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la care vor participa ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

”Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, vor participa duminică, 27 iunie, începând cu ora 01.30 la ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan, ce va avea loc în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. Detaşamentul este format din 140 militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii", Elementului Naţional de Sprijin (ENS), structuri de poliţie militară şi stat major, şi revin în ţară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul naţional al Armatei României în Afganistan”, anunţă MApN.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 600 de militari care au executat ultima rotaţie din Afganistan, în perioada februarie – iunie 2021, aparţin Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii" comandat de locotenent-colonelul Vasile Mironescu, şi au executat, alături de militarii din cadrul ENS şi în cooperare cu forţele Coaliţiei internaţionale, cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afgane şi cu liderii locali, misiuni specifice de protecţia forţei şi de pregătire a activităţilor de redislocare în ţară a detaşamentelor de militari şi a echipamentelor specifice misiunii.

Activităţile de repatriere au fost sincronizate cu aliaţii din NATO şi cu partenerul strategic SUA, în cadrul operaţiei "SAFE RETURN AFGHANISTAN 2021" a Comandamentului Forţelor Întrunite, structura din MApN care exercită comanda operaţională a detaşamentelor Armatei României participante la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

Din anul 2002 şi până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţii din Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor