Drept la replică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Super Bingo Metropolis

Firma care operează jocul Super Bingo Metropolis, Metropolis Bets SRL Bistriţa, a remis redacţiei un drept la replică referitor la articolul “De ce pierde Fiscul la Bingo tot timpul”.

Reprezentanţii Metropolis Bets precizează că datoriile pe care le-ar fi avut către Fisc şi care erau menţionate pe site-ul ANAF fuseseră plătite încă din octombrie 2013. În acest scop, Metropolis Bets ne-a transmis un certificat fiscal, obţinut după publicarea articolului, în care se arată că firma nu are datorii la bugetele publice.

În legătură cu faptul că, la data documentării noastre, datoriile încă figurau pe site, deşi acesta fusese actualizat la 30 decembrie 2013, firma precizează “societatea nu a solicitat actualizarea datelor după efectuarea plăţii (nefiind o chestiune obligatorie). “Urmare a informaţiilor solicitate de către ziarist, în data de 13 ianuarie 2014, am depus cerere de actualizare de date, în conformitate cu prevederile legislaţiei, urmând ca actualizarea să se facă în termen de 8 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de actualizare”, se precizează în documentul Metropolis Bets.
În momentul de faţă, pe site-ul ANAF, firma Metropolis Bets nu mai figurează cu datorii către stat.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!