Douăzeci de persoane bănuite de zeci de spargeri şi de o tentativă de omor, ridicate. Theodor Stolojan, printre victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theodor Stolojan a fost călcat de hoţi FOTO Arhivă

Douăzeci de persoane, printre care şi apropiaţi ai clanurilor Pietroi şi Mogoş, suspectate că ar fi comis aproape 40 de spargeri şi o tentativă de omor, au fost ridicate, marţi, de anchetatori şi duse la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri.

Surse judiciare au precizat că anchetatorii l-au ridicat inclusiv pe Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, însă acesta a fost eliberat după câteva ore de audieri, arată Mediafax.

De asemenea, aceleaşi surse au declarat că la sediul Poliţiei Capitalei au fost duşi „unii dintre cei mai buni spărgători” care acţionau în Capitală.

Printre victime s-ar număra Theodor Stolojan şi un judecător de la Curtea Supremă.

O parte dintre suspecţi sunt acuzaţi că, pe 24 decembrie 2014, au atacat un bărbat care deţine un spaţiu comercial în complexul Doraly. 

Aceştia l-ar fi lovit cu bâte în zona capului şi i-ar fi luat 200.000 de lei. Anchetatorii au bănuit iniţial că autorii au acţionat la pont, întrucât ştiau că bărbatul are la el mulţi bani. În urma cercetărilor, poliţiştii şi procurorii au stabilit, însă, că agresorii doar au bănuit că, fiind Ajunul Crăciunului, bărbatul ar putea avea la el o sumă importantă.

Aproape 30 de percheziţii au fost făcute marţi de procurori şi poliţişti în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi, la mai multe persoane suspectate de o tentativă de omor, dar şi de mai multe furturi din locuinţe.

Parchetul Tribunalului Bucureşti arăta, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări pentru 38 de fapte de tâlhărie şi furt din locuinţe, care au fost comise în perioada 2009-2014, dar şi pentru săvârşirea unei tentative de omor, în 2014.

Potrivit procurorilor, membrii grupării intrau în locuinţe după ce forţau butucul de la yală, apoi furau bani şi alte bunuri. Hoţii acţionau în plină zi, după ce se asigurau că proprietarii nu sunt acasă, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ şase milioane de lei.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţişti din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei Capitalei şi IPJ Călăraşi, ancheta fiind sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat