Două apeluri la 112, după mesajul RO-ALERT din Tulcea privind un posibil atac în apropierea graniţei

0
Publicat:

Două persoane din Tulcea au apelat, miercuri seara, serviciul de urgenţă 112, după mesajul RO-ALERT, cerând informaţii suplimentare.

Doi gălăţeni au sunat la 112 după mesajul RO-ALERT de miercuri seară. Foto arhivă

Miercuri seară, în jurul orei 21, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei în apropierea graniţei cu România, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea.

Astfel, populaţia era avertizată că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. În urma acestui mesaj, două persoane au apelat la numărul unic de urgenţă 112 şi au cerut informaţii suplimentare, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, transmis Agerpres.

 „Au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112 prin care se solicitau informaţii referitoare la mesajul RO-ALERT. Menţionăm că orice cetăţean care se simte în pericol ori observă ceva neobişnuit poate apela numărul unic de urgenţă pentru a cere sprijin”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Cristina Profir.

În mesajul transmis în jurul orei 21,00, populaţia era prevenită cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi era îndemnată să-şi păstreze calmul şi să ia măsuri de siguranţă în următoarele 90 de minute.

Mesajul RO-ALERT a fost transmis către cetăţenii din Galaţi după ce miercuri, în jurul orei 20.45, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană în zona Brațului Chilia, în apropierea localității Chilia Veche, județul Tulcea, motiv pentru care au fost ridicate de la sol două avioane de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române. Ulteiro, a fost înregistrată şi o a doua ţintă, dar aeronavele româneşti nu au intrat în contact cu niciuna dintre ele.

În cursul zilei de joi, se vor efectua cercetări în cele două zone în care au fost pierdute semnalele radar.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, până la sfârşitul lunii septembrie, în România s-au descoperit fragmente de drone implicate în atacurile ruseşti asupra infrastructurii portuare din Ucraina în 11 locuri. Zece dintre ele sunt în judeţul Tulcea, iar bucăţi dintr-o dronă au fost găsite şi în Insula Mare a Brăilei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate