”Nu este o evoluţie nouă”. Statele Unite reacționează după intrarea unor drone ruseşti în spaţiul aerian al României şi Letoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

John Kirby, coordonatorul comunicării pe teme strategice al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, a comentat ultimele incidente din România și Letonia, unde au căzut fragmente de rachete sau drone rusești.

 John Kirby Foto: Profimedia
John Kirby Foto: Profimedia

Oficialii americani au reacționat în urma celui mai recent incident de încălcare a spaţiului aerian a două ţări NATO, România şi Letonia, de către drone din Rusia.

Luni, 9 septembrie, la un briefing de presă, John Kirby, coordonator al comunicării pe teme strategice al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, a comentat incidentul care a avut loc weekendul trecut.

Din păcate, aceasta nu este o evoluţie nouă, s-a mai întâmplat în timpul războiului din Ucraina când fragmente de rachete sau drone sunt uneori prinse în ciocnirile aeriene şi cad pe teritoriul unei ţări vecine”, a declarat Kirby, care a mai adăugat: „Urmărim asta îndeaproape, după cum vă puteţi imagina”, potrivit News.ro.

Kirby a precizat că Statele Unite sunt în contact strâns cu aliaţii şi partenerii pe această temă.

Dar (incidentul n. red.) nu face decât să sublinieze pericolul pe care războiul lui Putin în Ucraina l-a provocat pentru întregul continent european şi faptul că peisajul de securitate s-a schimbat – nu se schimbă, nu se va schimba, ci s-a schimbat – motiv pentru care facem tot ce putem pentru a ne asigura că Ucraina este capabilă să se apere”, a punctat Kirby.

Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a declarat că Occidentul ar trebui să răspundă cu un sprijin sporit pentru Ucraina după recentele incidente cu drone ruseşti prăbuşite în Letonia şi România.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite