Dosarul “Mită la arbitri”. Sorin Ţerbea vrea să fie eliberat pe cauţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afaceristul mureşean Sorin Ţerbea rămâne în arest foto ardevarul

Omul de afaceri Sorin Ţerbea, arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul „Mită la arbitri”, vrea să fie cercetat în stare de libertate. Avocaţii acestuia au depus două cereri de eliberare provizorie la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii vor lua în discuţie luni cuantumul cauţiunii şi dacă aceasta este admisibilă, iar marţi vor decide dacă se impune eliberarea omului de afaceri prin control judiciar.

Arestaţi pe 25 septembrie


Fostul şef al CCA Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin  Ţerbea au fost arestaţi preventiv în 25 septembrie, într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită.

Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Ţerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreaţi de formaţia mureşană în sezonul 2011/2012.


Transport gratuit cu elicopterul

Procurorii mai notează că, în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, Vasile Avram a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, „folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan”.

PRECEDENT De ce plimbarea lui Vasile Avram cu elicopterul reprezintă şpagă?

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă