Dosarul „Microsoft”. Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu aşteptaţi la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei, şi Şerban Mihăilescu, fostul secretar general al Guvernului sunt aşteptaţi astăzi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procurorii urmează să le comunice oficial că sunt urmăriţi penal în dosarul „Microsoft”. Asta după ce, miercuri, la cererea procurorilor, dar şi a preşedintelui ales Klaus Iohannis, colegii din Senat ai celor doi au votat pentru ridicarea imunităţii acestora.

Prima pentru care senatorii au votat miercuri a fost Ecaterina Andronescu. Votul, secret cu bile, a fost foarte strâns: 73 de senatori au votat „pentru“, în timp ce 62 au votat „împotrivă“. 

Imediat după vot, Ecaterina Andronescu a fost îmbărbătată de colegii de partid, printre care Gabriela Firea şi Ilie Sârbu. „Mulţumesc pentru vot tuturor senatorilor. Mă voi bate pentru a-mi dovedi nevinovăţia. Să nu vă pierdeţi încrederea în onsestitatea mea“, a spus fostul ministru după ce votul a devenit oficial.

„Nu am nicio apăsare de conştiinţă. Procurorii n-au nicio dovadă“, a mai spus Andronescu pe holurile Parlamentului.

Ceva mai târziu, Senatul a votat şi pentru ridicarea imunităţii lui Şerban Mihăilescu, cu 77 de voturi „pentru“ şi 51 „împotrivă“.

„Nu am participat la nicio întâlnire, negociere, tratative, ofertare sau orice fel de activitate legată de Microsoft. Am făcut o singură vizită la Guvern, la succesorul meu, care a devenit şi denunţător. În viaţa mea n-am vorbit cu cei din paretea celelilate părţi semnatare. Nu ştiu cum se leagă această chestiune“, a spus Şerban Mihăilescu, care, în apărarea sa, a arătat fotografii din momentul încheierii contractului dintre Guvern şi Microsoft.

„N-am fost acolo de niciun fel. Asta e, asta e!“, a mai spus Mihăilescu. „Am avut o prezentare mai largă în faţa comisiei, dar acum mă opresc aici, pentru că am obosit“, a încheiat Mihăilescu, care a cerut protecţie din partea senatorilor.

Acuzaţiile aduse de procurori

Ecaterina Andronescu este acuzată în dosarul „Microsoft” că ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, ar fi înlesnit firmei Siveco încheierea ilegală a contractului. Andronescu ar fi pretins şi primit mită de la firma Siveco şi firmele colaboratoare, constând în sume de bani sau calculatoare.

La rândul lui, Şerban Mihăilescu l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft, în condiţiile pe care le negociase cu Fujitsu Siemens, în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului. În perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României.

Cum a luat naştere dosarul „Microsoft”
 
Ancheta în dosarul „Microsoft” a demarat la sesizarea Corpului de Control al primului ministru, ca urmare a unor verificări făcute la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.
 
Raportul de control semnala încheierea ilegală a contractului de închiriere licenţe, din 15 aprilie 2009, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programului „Sistem Educaţional Informatizat”.
 
Astfel, ei au descoperit că în filiera licenţelor Microsoft apar şi numele unor oameni de afaceri importanţi care sunt cunoscuţi ca având legături strânse cu partidele politice. Aceştia ar fi jucat rolul de intermediari în mituirea demnitarilor, având grijă să oprească şi pentru ei sume consistente, mai spun procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”