Dosarul Malaxa: Angajaţii spitalului executau, fără să pună întrebări, ordinele venite pe bileţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii Spitalului Malaxa din subordinea lui Adrian Secureanu obişnuiau să execute dispoziţiile conducerii fără să pună întrebări şi fără să conteste ordinele, potrivit declaraţiilor a doi martori audiaţi, luni, în dosarul în care fostul manager este judecat pentru delapidare.

Daniela Ionescu, economist la unitatea medicală în perioada 2007-2016, şi Ştefan Arsene, magazioner, au relatat în faţa judecătorului Vlad Andriescu de la Tribunalul Bucureşti în ce fel îşi desfăşurau activitatea sub şefia lui Adrian Secureanu. Astfel, Daniela Ionescu a declarat în faţa instanţei că unele facturi erau plătite din dispoziţile lui Adrian Secureanu, transmise fie direct, fie prin intermediul unor bileţele care circulau prin Serviciul Contabilitate sau Serviciul Achiziţii. Mai mult, potrivit martorei, apropiaţii lui Adrian Secureanu - Cristian Ioniţă şi Mihai Mesner, administratori ai unor firme „de casă” - puteau fi văzuţi în aceste departamente ale spitalului, după cum notează Mediafax.

„Este posibil ca intrând sau ieşind de la Contabilitate să îl fi văzut pe Ioniţă la Achiziţii, dar fără să îmi dau seama ce lucra el acolo. Când l-am văzut eu era singul la calculator”, a declarat martora Daniela Ionescu.

Procurorul de şedinţă al DNA a întrebat-o pe martoră dacă îşi menţine declaraţia de la urmărirea penală, în care declara că a văzut „facturi fictive”. „Era vorba de copii ale facturilor şi nu veneau de la Ioniţă, ci de la domnul Secureanu. Fie le găseam pe birou dimineaţa, fie mi le dădea domnul Secureanu. Păreau copii de pe fax. Domnul Secureanu spunea să fac plata urgent”, a relatat martora, potrivit Mediafax.

Daniela Ionescu a fost întrebată de procuror dacă Adrian Secureanu se interesa şi dacă plăţile erau făcute. „Da, intra în birou. Precizez că în mod obişnuit nu mă ocupam eu, ci alte colege. Am făcut şi eu astfel de plăţi, apoi mi s-a luat această atribuţie şi i s-a dat doamnei Nicoleta Ciobanu. Aveam o singură încăpere la Contabilitate unde eram eu, doamna Ciobanu, doamna Niţu, doamna Preda (n.r. - Margareta Preda, director financiar-contabil, inculpată în dosar) şi Elena Constantin”, a declarat Daniela Ionescu.

„S-au întâmplat situaţii în care în care nu au făcut plăţile şi dacă au avut vreun reproş din partea lui Secureanu Adrian”, a fost întrebarea procurorului, pusă prin intermediul instanţei.

„Acesta (n.r. - Adrian Secureanu) se interesa de efectuarea plăţii, venea şi spunea că trebuie făcută urgent. Nu treceau două-trei zile fără să întrebe. Nu era doar o impresie. Venea un bileţel şi pe el erau trecute două-trei sume. Apoi venea domnul Mesner după bileţel, iar ulterior erau făcute facturile. S-a întâmplat de mai multe ori ca Preda Margareta să facă un bileţel pe care să scrie o sumă de bani şi denumirea unui articol bugetar - materiale laborator, prestări servicii - după care acel bileţel era luat de domnul Mesner. Apoi, după o perioadă de timp, veneau facturile. Am impresia că facturile erau întocmite pe baza a ceea ce scria pe acel bileţel”, a declarat Daniela Ionescu.

„Din punctul de vedere al întocmirii unor facturi era o procedură normală de lucru?”, a întrebat procurorul.

„Eu eram executant, economist”, s-a scuzat martora. „Nu (n.r- nu era o procedură normală), dar la momentul acela nu prea aveai încotro. (...) Din poziţia în care eram eu nu puteam să nu îndeplinesc atribuţiile”, a recunoscut Daniela Ionescu, potrivit sursei citate.

Ştefan Arsene, magazioner, a dat şi el detalii despre activitatea lui în subordinea lui Adrian Secureanu. Acesta era chemat la casierie pentru a ridica bani în vederea realizării unor achiziţii. Dar nu întrotdeauna se întâmpla ca el să ridice banii pentru care semna. Martorul a dat de înţeles că nu era tocmai de acord cu acestă situaţie:. „Din poziţia mea de simplu muncitor nu puteam să mă duc la conducere şi să întreb ce au făcut cu banii”.

Fostul manager al Spitalului Malaxa din Capitală Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA în 15 mai în dosarul în care este acuzat că a conceput şi a pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit peste 9 milioane de lei din patrimoniul spitalului, care s-a constituit parte civilă în acest caz. Secureanu este judecat pentru delapidare (cinci fapte, din care una cu consecinţe deosebit de grave) şi luare de mită.

Alături de Secureanu, au mai fost trimişi în judecată, în libertate, Margareta Preda, la data faptei director financiar-contabil al Spitalului Malaxa, pentru două infracţiuni de complicitate la delapidare; Traian-Alexandru Nica, la data faptelor specialist IT la acelaşi spital, pentru complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; Paul Stoica, la data faptelor şef al Serviciului Tehnic - Administrativ al Spitalului Malaxa, şi Ştefan-Lucian Nicolae, la data faptelor tehnician administrativ la aceeaşi unitate medicală, pentru complicitate la delapidare şi fals intelectual, precum şi Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru şi Simona Trandafir, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la delapidare, dar şi Cristian Ioniţă şi Mihai Mesner, de asemenea administratori ai unor firme, pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.

Florin Secureanu a fost manager al Spitalului Clinic ”Nicolae Malaxa” din Bucureşti în perioada 1 aprilie 2007 - 29 noiembrie 2016, timp în care ”a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima