Dosarul „Loteria I”. Gheorghe Copos ar putea afla pe 23 iulie sentinţa în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Copos şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Loteria I” ar putea afla verdictul definitiv pe 23 iulie, după ce Tribunalul Bucureşti a anunţat, luni, că ar urma să se pronunţe la această dată.

În dosarul „Loteria I”, George Copos a fost condamnat, pe 29 ianuarie, de Judecătoria Sectorului 2, la patru ani de închisoare cu executare.

Instanţa i-a condamnat atunci la câte patru ani de închisoare pe Gilio Giuzepe Roza şi Stelian Ioan Raţiu, pentru evaziune fiscală, şi pe Nicolae Cristea, pentru complicitate la evaziune fiscală, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Decizia instanţei a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul, trimis în instanţă din 2006

George Copos şi ceilalţi patru inculpaţi au fost trimişi în judecată în iunie 2006.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea şi Ion Matei, inculpaţii ar fi ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui aşa-zis „pachet" de 38 de spaţii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Naţională Loteria Română, susţin anchetatorii.

Acelaşi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, şi la achiziţia de către Loterie a spaţiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Raţiu.

În rechizitoriu se mai arăta că Nicolae Cristea - fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR) - a plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizări şi publicitate, în perioada 1996-1999.

În plus, în 2002, Loteria Naţională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giuleşti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preţ de patru ori mai mare decât cel al pieţei, susţin procurorii. În privinţa acestor sponsorizări, procurorii au menţionat, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relaţiile strânse dintre Copos şi Cristea.

Procurorii au menţionat că relaţia de „afaceri privilegiate" dintre Copos şi Cristea a început cu mult timp în urmă, când Loteria a început să dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este acţionar.

George Copos este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă