Dosarul „Limuzina“. Nicolae Gheorghe, fostul şef al DIPI, audiat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Gheorghe, fostul şef al DIPI

Nicolae Gheorghe, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), s-a prezentat marţi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul „Limuzina”.

Nicolae Gheorghe nu a vrut să dea declaraţii în faţa jurnaliştilor.

În acest dosar, Gheorghe, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI cu rang de secretar de stat, este urmărit penal într-un dosar de la DNA pentru complicitate la abuz în serviciu şi două infracţiuni de deturnare de fonduri.

De asemenea, în acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi  Nelu Zărnică şi foştii şefi ai diviziilor Administrativ şi Juridic din DIPI, comisarii-şefi Marian-Dănuţ Iacob şi Gabriel-Nicolae Pavel. Nicolae şi Zărnică au fost destituiţi recent din funcţii de premierul Dacian Cioloş pentru lipsă de performanţă.

Procurorii DNA spun că la dosarul pe care îl instrumentează au 11 documente semnate de chestorul Gheorghe prin care banii DIPI şi-ar fi schimbat destinaţia. 

În total, şeful DIPI ar fi aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 238.173 de lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative. 

Bunurile care ar fi fost cumpărate ar fi fost folosite de Gabriel Oprea. Printre acestea ar fi fost vorba de limuzina de lux Audi A8, canapele, dar şi un jacuzzi. Acestea din urmă ar fi fost montate într-o cameră alăturată  biroului de la minister al politicianului.

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a lui Oprea

Tot în acest dosarul, DNA a cerut pe 17 februarie încuviinţarea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, la data faptei viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu. Senatorii au încuviinţat cererea procurorilor.

Acesta este suspectat că a semnat pe 13 iulie 2015, în calitate de ministru de Interne, un ordin prin care a dispus suplimentarea cu 410.000 de lei, (aproximativ 91.000 de euro – n.r.), a fondurilor pentru cheltuieli operative din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). 

Până aici, nimic ilegal. Însă procurorii anticorupţie au dovezi care arată că demnitarul a aprobat achiziţia din aceştia bani a unui autoturism de lux Audi A8, pe care l-a folosit numai el deşi oficial a fost cumpărat pentru asigurarea protecţiei demnitarilor. 

În plus, legea limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.

Astfel, în timp ce ministrul călătorea confortabil la bordul limuzinei de lux cumpărate cu fondurile operative ale DIPI, poliţiştii din această structură duceau lipsa unor dotări elementare.

Cheltuielile operative reprezintă fondurile alocate filajelor, colaboratorilor sub acoperire, pentru tehnica de interceptare, combustibili etc.

Cât costă limuzina lui Oprea

Autoturismul Audi A8 cu care se deplasa ministrul Gabriel Oprea şi cumpărat la ordinul său nu este o maşină oarecare. Este una dintre cele mai exclusiviste limuzine de lux, dotată cu absolut tot ce şi-ar dori un şofer. Preţul său pleacă de la 75.000 de euro, dar poate ajunge până la 135.000 de euro, în funcţie de dotările suplimentare comandate. Maşina la care a poftit Gabriel Oprea a costat circa 91.000 de euro, ceea ce înseamnă că fostul ministrul a comandat în plus accesorii de 16.000 de euro. Adică preţul unui autoturism compact nou- nouţ.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”