Dosarul fraților Tate. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe 16 bolizi de lux și o motocicletă GALERIE FOTO

0
0
Publicat:

Procurorii DIICOT au venit cu precizări în urma reținerii fraților Tate și au anunțat că în acest dosar 6 persoane au fost reținute. De asemenea, aceștia au pus sechestru pe 16 bolizi de lux ai fraților Tate.

"La data de 21.08.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influențarea declarațiilor și favorizare a făptuitorului.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpați (doi dintre ei cetățeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracțional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetățean străin) și în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetățean român), care a acționat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României cât și al altor state.

Doi dintre inculpați, folosind metoda loverboy și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate le-au recrutat, iar cu sprijinul celorlalți membrii ai grupării de criminalitate organizată , le-au transportat și adăpostit în diferite locații unde le-au supravegheat și coordonat obligându-le să producă materiale pornografice pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil", se arată într-un comunicat DIICOT.

De asemenea, procurorii au mai menionat că foloasele materiale obinute de inculpați din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani și 887.000 tokeni.

Totodată, în peioada 2014 - decembrie 2021, unul dintre inculpați (cetățean străin), prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore ( 17 de ani, cetățean străin), a transportat-o și adăpostit-o în mai multe locații situate pe teritoriile Marii Britanii și României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice și distribuirii acestora pe diverse site-uri.

"Din activitatea infracțională au fost obținute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani pe care inculpatul și le-a însușit integral.

Tot în sarcina acestuia s-a reținut că începând cu luna decembrie 2020 a întreținut, în mod repetat, raporturi și acte sexuale cu o victimă minoră, în vârstă de 15 ani.

În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultați din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 – iulie 2024, cei doi inculpați, au achiziționat și înregistrat pe numele unor persoane apropiate patru autoturisme de lux.

Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului au întreprins acțiuni cu caracter vădit intimidant și acte de corupere asupra unor persoane vătămate și martori în scopul de a-i determina să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase în prezentul dosar", se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește alți doi inculpați, ambii cetățeni români, din cercetările efectuate a rezultat că au acționat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală.

"În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate sumele de aproximativ 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP și 6.400 USD, două ceasuri de lux, laptopuri, unități de stocare a datelor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. A fost instituit sechestru asigurător asupra a 16 autoturisme și o motocicleta, toate din categoria lux", mai menționează comunicatul.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre inculpații reținuți și arestarea la domiciliu a unui alt inculpat.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani