Dosarul „Bombonica” se apropie de final. Martor: Dragnea ştia de situaţia celor două angajate la Protecţia Copilului Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Instanţa supremă au audiat marţi patru martori în dosarul în care Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre ale PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces.  Următorul termen ar putea fi ultimul din dosar.

Cu această ocazie, Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman, a declarat că a discutat cu directoarea instituţiei, Alesu Floarea, despre cele două angajate care lucrau de fapt la PSD, însă aceasta i-a spus "că nu e treaba ei", iar de acest lucru avea cunoştinţă şi Liviu Dragnea.

Dumitru a recunoscut că cele două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, nu veneau la serviciu şi îşi desfăşurau de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman.

"Când am fost şef serviciu, am informat-o pe directoarea Alesu Floarea de această situaţie, dar ea mi-a spus că nu este treaba mea şi că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea, ştie de această situaţie. (...) Am mai discutat cu Alesu Floarea când făceam organigrama şi aceasta mi-a spus acelaşi lucru - că nu e treaba mea. Situaţia celor două angajate era de notorietate. Pe lângă Alesu Floarea, mai ştiau şi mai mulţi colegi, respectiv angajatele de la Resurse umane, şefii de departamente şi conducerea DGASPC Teleorman. Nu am încercat să discut cu Liviu Dragnea despre cele două angajate", a precizat Jenica Dumitru.

Ea a recunoscut că ea a întocmit fişele de pontaj cu prezenţa la serviciu a celor două angajate, deşi acest lucru ar fi trebuit să îl facă Bombonica Prodana, cea care le era şefă.

"După începerea cercetărilor de către procurori, din dispoziţia directoarei Alesu Floarea, au fost întocmite mai multe documente, respectiv fişe de pontaj legate de prezenţa şi activitatea prestată de cele două angajate. În cazul în care nu aş fi executat dispoziţia dată de Alesu Floarea, mi-aş fi pierdut locul de muncă şi mi-ar fi fost foarte greu să mai găsesc un loc de muncă în judeţul Teleorman", a spus Jenica Dumitru.

Ea a precizat că, iniţial, Bombonica Prodana urma să fie numită şefă la Serviciul administrativ din cadrul DGASPC Teleorman, însă aceasta nu dorea să devină funcţionar public, astfel încât a fost înfiinţat Serviciul secretariat, iar Liviu Dragnea ar fi spus că soţia lui nu poate să fie şefă peste "şoferi şi măturătoare".

"Când a plecat organigrama la Consiliul Judeţean Teleorman, exista propunerea unui Serviciu administrativ, însă Bombonica Dragnea nu dorea să devină funcţionar public. Eu cunosc acest aspect din relatările doamnei Alesu Floarea. Liviu Dragnea nu a fost de acord şi s-a aprobat Serviciul secretariat. Liviu Dragnea i-ar fi spus lui Alesu Floarea că doamna Bombonica Dragnea nu poate fi şefă peste şoferi şi măturătoare", a mai spus Jenica Dumitru.

Procesul se apropie de final

Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces, iar următorul termen a fost stabilit pentru 15 februarie, când vor fi audiaţi ultimii şase martori din dosar.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €