Dosarul ANRP. Martor: Am auzit că Alin Cocoş stătea cu picioarele pe biroul vicepreşedintelui Sergiu Diacomatu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Cocoş FOTO Mediafax

Curtea Supremă a judecat miercuri un nou termen al dosarului ANRP în care sunt judecaţi Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, dar şi Dorin şi Alin Cocoş. În faţa instanţei a dat declaraţie un martor care a precizat că a auzit de la o colegă că l-a găsit pe Alin Cocoş la vicepreşedintele ANRP, Sergiu Diacomatu, cu picioarele pe biroul acestuia.

Martorul audiat miercuri de magistraţi este Alexandru Farcaş, fost şef al Serviciului informatică şi arhivă. El le-a mai spus judecătorilor că nu-l cunoaşte pe Gheorghe Stelian, zis Stelu, şi că a auzit de existenţa dosarului de despăgubiri deoarece vedea pe calculator dosarele în lucru şi i-a sărit în ochi valoarea foarte mare a despăgubirii.

„Existau discuţii în instituţie cu referire la acest dosar deoarece avea o valoare foarte mare. Discuţii între colegi, în pauze. Existau discuţii în pauza de ţigară că dosarul ar fi susţinut de vicepreşedintele Sergiu Diacomatu”, a precizat Farcaş, potrivit news.ro.

De asemenea, el mai a declarat că a aflat că Diacomatu a fost vizitat de Alin Cocoş în birou la ANRP şi că relaţia dintre Diacomatu şi Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, era una tensionată.

„Discuţiile erau în sensul că în spatele lui Diacomatu ar fi Alin Cocoş. Am găsit la un moment dat în calculator un fişier în care erau trecute într-o listă mai multe dosare. Cel al lui Gheorghe Stelian era în listă şi l-am identificat după nume şi valoare”, a spus Farcaş.

Dosarul, trimis în instanţă din decembrie 2014

În decembrie 2014, Alina Bica, fosta şefă a Direcţiei de Investogare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost trimisă în judecată fiind acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În acelaşi dosar sunt judecate şi alte persoane care erau în componenţa comisiei: Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu şi Remus Baciu.

De asemenea, au mai fost deferiţi justiţiei evaluatorul Emil Nuţiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe şi Dorin Cocoş, fiul acestuia, Alin Cocoş, şi Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al şefei DIICOT.

„În 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan şi Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian şi alte persoane", susţin procurorii.

În acest dosar a fost arestat şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP. 

Pe aceeaşi temă:

Audieri în dosarul Alina Bica - ANRP 1. Cocoş: „I-am dat 5 milioane de euro”/ Diacomatu: „Nici nu putea să care banii cu sacoşa”

Alin Cocoş recunoaşte toate acuzaţiile. El a cerut instanţei o pedeapsă mai mică

Consilierul Alinei Bica a povestit la Curtea Supremă despre relaţiile de afaceri cu familia Cocoş 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare