Dosar penal pentru situaţia dezastruoasă de la Spitalul din Suceava. Rezultatele angajaţilor, întârziate pentru că au fost testate ilegal alte persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul penal deschis de procurori la Suceava, acolo unde zeci de medici au fost infectaţi cu noul coronavirus a fost declinat la parchetul ierarhic superior celui care a deschis ancheta, deoarece fapta de zădărnicirea combaterii bolilor a fost urmată de decesul unei persoane. Mai mult, procurorii investigează şi fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Procurorii arată că medicii şi angajaţii Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” au fost testaţi târziu.

„În condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activităţile de prevenire şi combatere a infecţiei virale cu noul coronavirus”, arată procurorii.


Iniţial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Cercetarea viza circumstanţele în care zeci de cadre medicale de la Spitatlul Judeţean Suceava s-au infectat cu coronavirus.

Pe 23 martie, procurorii au examinat mai multe articole de lege şi s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, în sensul că, la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.


„La data de 25.03.2020, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, întrucât s-a constatat că în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare moartea unei persoane, inclusiv în cazul celor prevăzute de art.352 alin.1, 2 şi 5 Cod penal, competenţa de soluţionare revine procurorilor din cadrul acestui parchet”, informează un comunicat al Parchetului.


Potrivit procurorilor, cercetările au fost extinse întrucât în cursul acestora a  rezultat faptul că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia.

Dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual

„La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020.


Urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.


„În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activităţile de prevenire şi combatere a infecţiei virale cu noul coronavirus”, se arată în comunicatul Parchetului.


Potrivit procurorilor, la administrarea mijloacelor de probă s-au avut în vedere prevederile Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă, precum şi măsurile instituite pentru evitarea răspândirii infecţiei COVID-19, motiv pentru care s-au luat toate măsurile pentru conservarea de probe.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie