Dorin Cocoş ar fi încasat 85 de milioane de euro din contractele în Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cocoş FOTO Eduard Enea

85 milioane euro în 9 ani au încasat firmele lui Dorin Cocoş pentru reactivi de teste medicale, vânduţi spitalelor de stat, arată o investigaţie RISE Project.

Potrivit sursei citate, preţurile au fost umflate cu 300%, astfel că doar într-o singură zi, firmele ar fi obţinut contracte în valoare total de 18 milioane de euro.

Concret, spitalele ar fi cumpărat în perioada 2007 - 2009 reactivi de laborator de la firmele deţinute de Dorin Cocoş şi de la partenerii acestuia, subliniază RISE Project, precizând că aceştia ar fi format un cartel, punând astfel monopol pe furnizări şi dictând preţurile.

Investigaţia arată însă că au fost şi situaţii în care reactivii au lipsit din laboratoarele de analiză şi nu au fost de calitate. „În special cei folosiţi la teste scumpe”, arată RISE Project, care a reuşit să obţină inclusiv documente ce atestă circuitele financiare ce au intrat în atenţia Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor.

Institutul Matei Balş şi-ar fi golit bugetul de achiziţii prin doar trei licitaţii de 18 milioane de euro în anul 2012, mai arată investigaţia.  

Atunci, firmele câştigătoare au fost Meditest Global 2002, Imuno Diagnostika şi Spectrum Magnamed, inspectorii stabilind că beneficiarul final al celor 18 milioane de euro a fost Dorin Cocoş. Acesta nu a vrut să comenteze informaţiile obţinute de RISE Project.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost trimis în judecată în două dosare de corupţie, fiind deja condamnat pe fond la trei ani de închisoare cu executare în cazul licenţelor Microsoft.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate