Dominic Fritz spune că a dat şpagă o singură dată, cu prilejul primei sale sosiri în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei

Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei din partea USR PLUS, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei emisiuni TV că a dat şpagă o singură dată, când a ajuns prima dată în România.

Fritz a povestit că era însoţit de trei prieteni în momentul primei sale călătorii în România şi că au fost avertizaţi de o persoană din autocar de faptul că vor fi nevoiţi să achite 5 euro fiecare dacă vor să treacă frontiera. Se întâmpla pe când primarul ales al Timişoarei avea 19 ani, înainte de aderarea României la UE.

„Eram patru persoane care mergeam cu autocarul în România. Am fost avertizaţi că ne vor cere 5 euro la graniţă. Noi nu voiam să dăm, dar eram şi destul de timizi. Aşa că am dat toţi patru 10 euro, compromisul nostru a fost să dăm fiecare jumătate din cât trebuia. Pentru mulţi ani am venit cu autocarul în România şi am observat că din ce în ce mai puţini oameni au dat aceşti 5 euro. Ţin minte o situaţie în care efectiv s-a ridicat un pasager şi a mers la prima doamnă care a zis că nu dă şi tot aşa. A ajuns la mijlocul autocarului unde toată lumea a refuzat şi persoana aia s-a întors ruşinată. Acum nu aş da şi nici n-aş lua şpagă. Aş chema imediat autorităţile competente. Pentru mine asta e baza contractului între cetăţean şi mine ca primar, ca autoritate publică. Toată lumea este tratată legal, noi toţi jucăm după aceleaşi reguli. Dacă ceri o autorizaţie trebuie să fii tratat la fel, indiferent că eşti bogat sau sărac. Şpaga distruge acest sistem de reguli şi distruge competiţia. Unde e distrusă competiţia, apare mediocritatea”, a declarat Dominic Fritz la emisiunea „În faţa ta”, transmisă de Digi24.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune