Doliu în lumea radio. Călin Gheorghe, una dintre vocile Pro FM, Guerilla şi Europa FM, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin a fost ultima dată la radio joi, unde şi-a prezentat emisiunea ca de obicei. FOTO Europa FM

A murit omul de radio Călin Gheorghe, una dintre vocile reprezentative ale Pro FM, Guerilla şi Europa FM. Anunţul a fost făcut de foştii săi colegi de la Radio Guerrilla pe pagina de Facebook a postului.

Călin Gheorghe a fost unul dintre pionierii radioului românesc de după comunism. Între 1995 – 2005, Călin Gheorghe a fost DJ la ProFM, cea mai populară staţie de radio de la acea vreme, de unde a trecut la Radio Guerrilla (2005-2015). În ultimii doi ani a fost DJ şi la Radio Seven şi Radio Tananana, iar din februarie putea fi auzit la Europa FM, unde avea o emisiune săptămânală (joia) dedicată muzicii pop-rock.

Ultima ediţie cu îndrăgitul DJ la microfon a avut loc joi, 23 iulie, ca de obicei, şi nimic nu prevestea o astfel de tragedie.

„Călin Gheorghe, fostul nostru coleg şi prieten, un om cu o voce ca o prietenie de-o viaţă, a plecat astăzi dintre noi. Clar, viaţa câteodată o ia razna. Drum bun, Călin Gheorghe. Mulţumim”, au scris foştii colegi de la Radio Guerilla pe contul de Facebook al postului.

„Poţi exersa vorbirea. Poţi simula entuziasmul şi/sau priceperea. Poţi chiar fenta – o vreme – lumea. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, radioul tot te dă de gol, pentru că vocea te dă de gol. E-atât de simplu. În cazul lui Călin, vocea era exact cum era omul – caldă, calmă, educată.

Gravă fără să devină vreodată plicticoasă şi – când era cazul – ghiduşă fără să vireze în hăhăială tembelă.  Anglofonii, maeştri ai conciziei, i-ar zice (scurt şi corect) „authoritative” şi „reassuring”: de încredere şi liniştitoare. What you hear is what you get. Pe scurt, o voce de om bun. Unul dintre cei mai buni oameni pe care am avut bafta să-i cunosc”, a transmis şi Filip Standavid, fost jurnalist Europa FM.

De-a lungul ultimilor 25 de ani Călin Gheorghe a avut zeci de emisiuni cu Andrei Gheorghe, bun prieten de-al său, care a murit acum doi ani. 

„A participat la peste 50 de festivaluri mari din străinătate, i-a văzut în concerte pe toţi greii rockului. Îşi aminteşte cu câtă emoţie a trăit unul dintre ultimele concerte ale trupei Oasis, când peste 100.000 de oameni au cântat absolut toate cântecele formaţiei, fără oprire”, scria Europa FM la momentul la care Călin Ghoerghe se alăturase echipei lor.

Cum se prezenta Călin Gheorghe, în februarie, când a început emisiunea de la Europa FM:

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?