Doi traficanţi de minori, cercetaţi sub cea mai blândă măsură preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata de 17 ani a fost racolată dintr-un centru de asistenţă socială Imagine: Arhiva Adevărul

Doi tineri – de 20, respective 21 de ani – din Prahova sunt cercetaţi în libertate sun control judiciar, după ce au racolat o minoră, pe care se pregăteau să o trimită să se prostitueze mai întâi în Bucureşti, apoi în Austria. Cei doi tineri sunt acum cercetaţi penal pentru trafic de minori, informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

„La data de 15 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, constând în aceea că o adolescentă, de 17 ani, instituţionalizată în cadrul unei instituţii din Dâmboviţa, ar fi fost racolată în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei”, se arată în comunicatul DIICOT

De asemenea, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 13 spre 14 mai, minora ar fi plecat dintr-un centru de servicii sociale din Târgovişte şi ar fi fost ţinută într-o locaţie, fiindu-i îngrădită libertatea de mişcare.

Sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT-Dâmboviţa, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat minora în  localitatea Puchenii Mari, judeţul Prahova, la locuinţa unui tânăr de 21 de ani. 

Din cercetări a reieşit că doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, ambii din judeţul Prahova, ar fi fost implicaţi în racolarea minorei, în vederea exploatării prin practicarea prostituţiei, pe raza municipiului Bucureşti, urmând să fie transportată în acelaşi scop în Austria.

Puşi sub control judiciar de Tribunalul Dâmboviţa

Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la Tribunalul Dâmboviţa, instanţa de judecată a dispus măsura controlului judiciar, potrivit DIICOT.

La activităţile de căutare au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova şi jandarmi de la Gruparea Mobilă Ploieşti.

De asemenea, activităţile desfăşurate au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete