Doi poliţişti locali din Capitală, reţinuţi pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi poliţişti locali au fost reţinuţi de procurorii bucureşteni pentru luare de mită

Doi poliţişti locali din sectorul 6 al Capitalei au fost reţinuţi marţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzaţi că au primit mită de la mai mulţi conducători auto, care au încălcat regulile de circulaţie.În dosar mai este cercetat un al treilea poliţist local, însă acesta a fost lăsat în libertate sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

"Din probele administrate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada octombrie - decembrie 2018, inculpaţii D.A. şi C.G.I., poliţişti în cadrul Poliţiei Locale sector 6, au primit sume de bani de la mai mulţi conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în legătură cu contravenţiile comise de aceştia la regimul circulaţiei pe drumurile publice. La rândul său, inculpatul S.I.Ş, poliţist local în cadrul aceleiaşi instituţii, a primit în cursul lunii noiembrie 2018 o sumă de bani de la un conducător auto pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale faţă de acesta", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Poliţiştii D.A. şi C.G.I. au fost duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux