Doi muncitori români au fost izgoniți de patronul neamț după ce s-au îmbătat și au furat mașina firmei. Cât de departe au reușit să ajungă

0
Publicat:

Românii au plecat cu scandal de la firmă, după o ceartă cu doi muncitori polonezi, au furat o mașină cu care au produs un accident cu victimă, apoi au fugit de la fața locului.

Poliția din Germania îi caută pe români

Întâmplarea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în incinta unei firme din Schotten (Hesse), Germania, unde muncitorii români în construcții, aflați în stare de ebrietate, au amenințat cu cuțitul doi colegi polonezi.

Patronul a chemat poliția și i-a alungat pe muncitorii români din incinta firmei. Nervoși, aceștia au luat cu ei cheia de la un vehicul al companiei, cu care au provocat un accident de circulație în apropierea unei benzinării.

„Ei au lovit un vehicul din fața lor în așa fel încât acesta a ieșit de pe șosea, iar șoferul de 43 de ani din Schotten a fost rănit, astfel încât a necesitat  să fie transportat de urgență la spitalul din Schotten, cu răni grave. Cei doi români care au provocat accidentul au fugit de la locul faptei pe jos. În ciuda căutărilor intense cu sprijinul poliției din Büdingen și al elicopterului poliției, aceștia nu au putut fi găsiți în acea noapte”, stiridiaspora.ro.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist