Doi medici de la Casa de Pensii Argeş, trimişi în judecată după ce ar fi luat mită de la peste 1000 de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul şef al Serviciului de Expertiză a Capacităţii de Muncă şi preşedinte al Comisiei de Expertiză Medicală a Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale Argeş, Maria Iulia Mihai, şi medicul Camelia Săndulescu, din cadrul aceleiaşi comisii, au fost trimişi în judecată, marţi, de procuroii anticorupţie, fiind acuzaţi că ar fi primit mită de la peste 1000 de pacienţi pentru a-i pensiona anticipat.

Concret, anchetatorii precizează în rechizitoriul trimis instanţei că, „în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014, respectiv februarie 2014 – iunie 2014, Maria Mihai ar fi primit mită de 487 de ori, iar medicului Camelia Săndulescu de 588 de ori.

„În perioadele menţionate, au primit sume de bani cuprinse între 100 şi 200 lei şi alte foloase de la peste 1.000 de persoane care s-au prezentat în perioadele de referinţă la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală, prelungirea concediului medical peste 90 de zile sau pentru emiterea certificatului constatator asupra capacităţii de muncă”, se arată în documentul timis instanţei.

În urma acestor acţiuni, procurorii susţin că, în perioada 05.11.2013 – 13.02.2014, precum şi în data de 06.03.2014, Camelia Săndulescu a primit suma totală de 56.650 lei şi alte foloase, iar Maria Mihai a primit, în perioada 17.02.2014-11.06.2014, suma totală de 44.900 lei şi alte foloase.

„Prin plata acestor sume se urmărea pensionarea medicală anticipată a unor persoane a căror stare de sănătate nu justifica această decizie, prin atestarea ilegală a diverse grade de incapacitate de muncă sau verificarea sumară a documentelor prezentate pentru examinările medicale obligatorii, iar în unele situaţii pentru emiterea deciziei de pensionare”, mai notează anchetatorii.

Cum primeau banii

Procurorii explică modalitatea prin care cei doi medici primeau sumele de bani, ca ulterior să completeze „cu rapiditate” actele medicale, chiar dacă uneori erau incomplete.

Persoanele solicitante au inserat printre actele medicale prezentate inculpatelor sume de bani pe care acestea, luându-şi măsuri de precauţie, şi le-au însuşit, au pus sume de bani pe masa de lucru a inculpatelor sau le-au înmânat acestora, pe care, de asemenea, şi le-au însuşit, au introdus banii direct în buzunarele inculpatelor, le-au dat celor două, separat, sau împreună cu sume de bani, produse alimentare, parfumuri şi alte produse cosmetice, bijuterii sau obiecte decorative, în unele cazuri incupatrele au primit bani chiar în dosarele medicale puse la dispoziţie de către asistentele medicale”, se mai precizează în rechizitoriul DNA.

Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de magistraţii Tribunalului Argeş.

Citiţi şi:

UPDATE Inspectorul şcolar general adjunct de la ISJ Cluj, arestat preventiv pentru 30 de zile. Tünde Péter a luat mită aproape 10.000 de euro

Tünde Péter, unul dintre cei doi inspectori şcolari adjuncţi din judeţul Cluj, a fost reţinută astăzi, 2 septembrie, pentru 30 de zile. Este acuzată că a luat 9.600 de euro mită ca să-şi folosească influenţa asupra unor profesori din comisiile de Bacalaureat din această toamnă ca aceştia să dea note de promovare la cinci candidaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein