DOCUMENT Rusia a perturbat de 10.000 de ori semnalul GPS în ultimii trei ani. Ce se întâmplă cu navele din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia utilizează intens tehnologii de perturbare a sistemului de navigaţie prin satelit GPS în peninsula ucraineană anexată Crimeea şi în Marea Neagră, informează marţi publicaţia Ukrainska Pravda, citând un nou raport al organizaţiei neguvernamentale americane C4ADS.

În general, potrivit experţilor, tehnologia de perturbare a sistemelor de navigaţie prin satelit GPS/GNSS a fost utilizată de aproximativ 10.000 de ori de către echipamentul de război electronic rusesc din februarie 2016, se mai arată în studiul C4ADS. 

Studiul a început după ce un căpitan al unei nave comerciale care naviga în Marea Neagră a trimis experţilor o informaţie foarte bine documentată despre perturbarea navigaţiei GPS - fotografia ecranului său de calculator şi datele radarului, pe care GPS indica faptul că nava s-ar afla nu pe mare, ci la 40 km de un aeroport local.

Pe măsura avansării investigaţiei, experţii americani au descoperit că lucruri similare s-au întâmplat cu alte 20 de vase care navigau în Marea Neagră. În 2017, ei puteau deja să explice în mod clar şi documentat despre ceea ce se întâmplă cu navigaţia GPS în Marea Neagră, conform publicaţiei menţionate.

În total, în urma cercetărilor C4ADS au fost detectate peste 9.000 de incidente de acest gen, când navele care treceau în apropierea coastelor Rusiei se vedeau pe radare că s-ar afla în apropierea unui aeroport local şi nu pe mare.

Cazuri legate de perturbarea GPS au avut loc nu doar în Marea Neagră, ci şi în Oceanul Pacific, lângă Vladivostok şi Murmansk (Orientul Îndepărtat rus), în nordul Rusiei, lângă Sankt-Petersburg, precum şi zona Moscovei.

Pentru a demonstra amestecul Rusiei în activitatea sistemelor de navigaţie, cercetătorii, în parteneriat cu Universitatea din Texas, au efectuat un experiment ştiinţific pe Staţia Spaţială Internaţională.

'Perturbarea poate fi periculoasă şi au existat experimente care au arătat că se poate foarte uşor schimba cursul unei nave sau al unei maşini, trimiţându-le acolo unde se doreşte, bunăoară în apele teritoriale ale unei ţări străine pentru a crea un incident internaţional sau pentru a captura vasele şi echipajul', susţine un analist al grupului citat.

Studiul C4ADS menţionează că perturbarea navigaţiei GPS în perioada cuprinsă în cercetare a avut loc exclusiv în zone unde se aflau obiective secrete ruseşti sau reşedinţe secrete ale unor înalţi oficiali ruşi.

Concluzia experţilor este că, prin distorsionarea semnalelor GPS, Rusia încalcă fără echivoc normele internaţionale, în special, regulile Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii, care spun că ţările participante nu pot trimite în mod intenţionat semnale greşite.

Şi alte ţări - conform acestora - perturbă sistemele de navigaţie în jurul obiectivelor lor strategice, dar există două diferenţe importante în comportamentul Rusiei, spun ei: Moscova nu avertizează asupra activităţii sale de perturbare a GPS şi această activitate afectează un cerc mult mai larg de persoane din afara obiectivului strategic, notează Ukrainska Pravda. 

Studiu Gps by Claudia Spridon on Scribd

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG