DNA extinde urmărirea penală faţă de cinci firme în dosarul în care Marian Vanghelie este cercetat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) au extins urmărirea penală faţă de cinci firme, în dosarul achiziţiilor de la Economat Sector 5 în care fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, este cercetat sub control judiciar.

Cele cinci societăţi sunt suspectate de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Este vorba de S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L, S.C. City Bistro Management S.R.L, S.C. IDD Asset Management S.R.L, S.C. Daarm Partners S.R.L, S.C. Fortis Pugna S.R.L.

„Fiecare dintre societăţile comerciale este suspectată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul", a transmis, miercuri, DNA, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în vederea reparării pagubelor aduse patrimoniului SC Economat Sector 5 S.R.L. prin săvârşirea, de către suspectele S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L. şi S.C. City Bistro Management S.R.L., a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, procurorii au dispus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea celor două firme, precum şi asupra  sumelor de bani din toate conturile bancare ale celor două firme.

DNA a anunţat oficial, în 14 ianuarie, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a 13 inculpaţi în dosarul achiziţiilor de la Economat Sector 5, ei fiind menţionaţi cu funcţiile deţinute la data comiterii faptelor.

Au fost reţinuţi pentru 24 de ore: Marian-Daniel Vanghelie, consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, Marian-Leonard Petre, director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, persoană fizică, rudă a primului menţionat, administrator de societate comercială, fiind vorba despre fratele lui Marian Vanghelie, Floricica-Carmen Rămulescu, director Achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, Marian Lupaşcu, director general la S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A, Loredana Ionela Zidărescu, şefă a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată şi şapte persoane fizice, administratori de societăţi comerciale implicate in lanţul de fraudare a banilor publici. Faţă de alte persoane se fac în continuare acte de urmărire penală. 

Cu o zi înainte, DNA anunţase că Marian Vanghelie este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi constituire a unui grup infracţional organizat, „care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie Marian Daniel şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acţionar majoritar este Consiliul Local sector 5)”.

Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante, etc), de la societăţile controlate de aceştia. Procurorii au mai precizat că grupul a acţionat în perioada 2018-2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale. 

„La vârful ierarhiei, s-ar fi aflat suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, urmat de Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză”, a mai transmis DNA.  

După ce a fost reţinut, Marian Vanghelie a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, Tribunalul Bucureşti respingând cererea procurorilor privind arestarea sa pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”