DNA: Consilier parlamentar trimis în judecată pentru trafic de influenţă legat de achiziţiile de echipamente anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul

Avram Marius Gal, la data faptei având funcţia de consilier în Parlamentul României, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi promis unui om de afaceri că îl va ajuta să bată palma cu o companie de stat, obiectul contractului fiind achiziţionarea de echipamente de protecţie împotriva COVID-19.

În schimbul ajutorului, consilierul a pretins o treime din profitul pe care o firma urma să îl obţină de pe urma derulării contractului, arată DNA într-un comunicat dat, miercuri, publicităţii.

„În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influenţă asupra funcţionarilor unei companii naţionale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să îşi exercite atribuţiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecţie împotriva COVID, de la firma respectivă”, arată DNA.

În perioada 14 aprilie 2020 – sfârşitul lunii mai 2020, Avram Marius Gal ar fi primit de la reprezentantul societăţii comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate şi o fundaţie care îi aparţinea, dar şi în numerar) şi bunuri în valoare de 69.940 lei.

Ce şi-a luat consilierul din banii firmei

Cea mai mare parte a banilor primiţi de inculpat ar fi fost folosiţi exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziţionare autoturism de lux.

„Inculpatul s-ar fi folosit de relaţiile profesionale şi interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcţiile publice deţinute, în scopul creării impresiei că poate influenţa decizii adoptate la nivelul anumitor instituţii publice. Totodată, inculpatul a încercat să creeze o aparenţă de legalitate a folosului primit, atât a banilor (prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate şi donaţie), cât şi a bunurilor primite (despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate)”, mai arată DNA.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparţin inculpatului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată