DNA cere ridicarea imunităţii pentru ministrul Adrian Chesnoiu, acuzat de procurori de abuz în serviciu / Reacţia PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Chesnoiu

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului ridicarea imunităţii lui Adrian Chesnoiu, actual ministru al Agriculturii în Guvernul Ciucă, fiind acuzat de abuz în serviciu.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
- instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni)”, arată DNA

Instituţia dă şi detalii despre cazul Chesnoiu: „Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi „agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menţionat este faptul că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, se mai arată în comunicatul DNA

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de şase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Reacţia PSD, la cald

Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a precizat, într-o intervenţie la Digi24, că are dubii în ceea ce priveşte natura acuzaţiilor. „Cunoscându-l pe Adrian Chesnoiu, personal am dubii, din relaţia directă avută cu colegul meu deputat şi ministru al Agriculturii. Ce a făcut pentru agricultura română, n-o spunem noi PSD, o spun fermierii”. 

Oprea nu a răspuns direct când a fost întrebat dacă PSD va vota încuviinţarea, ci a sugerat că va avea opinie similară cu ultimele poziţionări, aluzie la faptul că nu a făcut zi pentru unii social-democraţi: „Eu cred că PSD s-a exprimat clar în ultima perioadă(...)Să ajungă în Parlament. Eu bănuiesc că da, nu văd de ce s-ar întâmpla altceva”

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt