DLAF: DNA a întocmit 44 de rechizitorii şi a trimis în judecată 112 persoane pentru fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA a întocmit anul trecut peste 40 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, în baza sesizărilor DLAF, fiind trimise în judecată mai mult de 100 de persoane. Pe de altă parte, instanţele au condamnat 31 de persoane pentru fraudă cu fonduri europene.

„Valorificarea judiciară a acţiunilor de control finalizate cu suspiciune de fraudă: în cazul celor 150 acţiuni de control finalizate cu suspiciune de fraudă, DLAF a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (147 cazuri) şi parchetele ordinare (3 cazuri)”, se arată în raportul privind activitatea pe 2017 a Departamentului pentru lupta antifraudă (DLAF), citat de Mediafax.

Din perspectiva categoriei persoanelor, a rezultat faptul că în cele 150 de acţiuni de control finalizate de către DLAF cu suspiciune de fraudă, au fost implicate 528 de persoane fizice. Dintre acestea, 119 persoane au deţinut la data faptelor următoarele calităţi: primari (14), viceprimari (2), angajaţi din cadrul primăriilor (21), funcţionari publici pe post de conducere şi execuţie (11), diriginţi de şantier (11), manageri de proiect, membri în comisiile de evaluare şi atribuire a proiectelor (57), medici veterinari (2) şi un inspector şcolar general.

Valoarea estimată a impactului financiar rezultat în urma investigaţilor DLAF a fost de 45.832.368 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”