Directorul Statului Major al Forţelor Aeriene Române: „România nu are un Cod aerian, în timp ce terorismul ia amploare pe plan mondial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu are încă un Cod aerian care să armonizeze reglementările din segmentul civil cu cele din aviaţia militară, în noul context mondial în care fenomenul terorismului a luat amploare, iar Uniunea Europeană doreşte un spaţiu aerian comun, a declarat, marţi, Gabriel Răducanu, directorul Statului Major al Forţelor Aeriene Române, în cadrul conferinţei PRIA Aviation.

"Încercăm de doi ani şi jumătate să facem un nou cod aerian, dar de fiecare dată cuvântul specialistului a fost pe locul doi, înaintea deciziei politice. Îmi doresc din tot sufletul ca în acest an, poate pe o nouă structură legislativă, să punem bazele acestui document-cadru, mai ales că la nivelul Uniunii Europene iniţiatorul este tot un român, Jean Marinescu (europarlamentar — n.r.)", a spus Răducanu, citat de Agerpres.

El a precizat că acest Cod aerian este vital pentru sector, fiind de fapt legislaţia-cadru din domeniul aeronautic. „Cum este Constituţia pentru ţară, aşa este şi Codul aerian pentru sectorul nostru. Reglementează tot ceea ce înseamnă relaţionarea operatorului, fie el aerian, fie civil. În acest moment avem un Cod aerian civil, prin urmare reglementările sunt numai în sectorul civil. Uniunea Europeană prevede că în acest moment trebuie să vorbim de un spaţiu aerian comun, trebuie să avem un limbaj comun, să avem reglementări comune. Dacă nu îl implementăm acum, riscăm să nu mai ţinem pasul cu reglementările europene", a explicat Răducanu.

Potrivit acestuia, timp de doi ani şi jumătate, acest Cod aerian a avut numai începuturi, dar nu a fost finalizat. "Acum se lucrează pe trei forme, sperăm ca în maximum o lună — două să se ajungă la forma dorită. Fără el este foarte greu să reglementezi ceva, tot ce înseamnă hotărâri de guvern responsabilitatea ministerului, a autorităţii civile", a arătat reprezentantul Statului Major al Forţelor Aeriene.

Potrivit roaf.ro, Gabriel Răducanu are gradul de comandor şi funcţia de de directoral Statului Major al Forţelor Aeriene.

Care este contextul internaţional

El a descris contextul internaţional ca fiind unul favorabil intensificării fenomenului terorismului şi a traficului ilegal.

"Acum, când Statele Unite, după alegerea lui Donald Trump, caută cu precădere soluţii naţionale şi apoi soluţii pentru sprijin internaţional, când Rusia nu mai poate accepta statutul de loc doi şi îşi doreşte cu ardoare locul de hegemon, atât mondial, cât şi regional, când China a demonstrat că puterea vine din dezvoltarea economică şi nu neapărat din dezvoltarea militară, ne putem întrebarea firească de combatere a terorismului la nivel mondial mai există o preocupare comună sau în comun? Fenomenul migraţiei a devenit din ce în ce mai greu de controlat, ceea ce poate netezi calea către acţiunile teroriste şi a traficului ilegal", a mai spus Răducanu.

 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile