Directoarea Şcolii 150 din Capitală, trimisă în judecată pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DNA au deschis acest dosar în urma unui flagrant

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a Elenei Carmen Zanfir, director şi ordonator de credite la Şcoală Gimnazială 150 din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Procurorii au constat că în perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menţionată, Elena Carmen Zanfir ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a şcolii, pentru ca, în schimb, să aprobe plăţile către societate, precum şi încheierea unui act adiţional de prelungire a duratei contractului, arată DNA într-un comunicat

În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă în patru tranşe, ultima plată, în sumă de 21.000 euro, fiind făcută la data de 14 aprilie 2020 când procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În vederea confiscării speciale, s-a dispus sechestru asigurator asupra sumei reprezentând obiectul infracţiunii.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită