DIICOT a destructurat un grup infracțional care sustrăgea ilegal bunuri din cutii poștale digitale. Prejudiciu de 80.000 de lei

0
Publicat:

Procurorii din cadrul DIICOT și mai mulți polițiști din Timișoara au destructurat o grupare care accesa și folosea ilegal aplicația unei firme de curierat, sustrăgând bunuri din cușete de tip easybox. Prejudiciul în această cauză se ridică la aproximativ 80.000 de lei.

FOTO: DIICOT

„La data de 12.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București și Timișoara și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic , transfer neautorizat de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și furt calificat”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit sursei citate, începând cu jumătatea anului 2022, mai multe persoane din județul Timiș, Mehedinți, Ilfov și municipiul București s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii unor infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea datelor informatice, fraudă informatică și furt.

Conform surselor „Adevărul”, firma păgubită de către grupul infracțional este Emag. 

„În mod coordonat, membrii grupului, au realizat comenzi online, de aparatură electronică de valoare mare, cu plata ramburs la ridicarea coletelor din easybox. Imediat după expirarea perioadei de păstrare de 36 de ore, au accesat fără drept aplicaţia informatică destinată curierilor şi prin generarea de coduri QR au deblocat cușetele însușindu-și coletele. Prejudiciul cauzat unei societăți comerciale, prin accesare a patru lockere situate pe raza județului Timiș se ridică la aproximativ 80.000 de lei”, se arată în comunicatul DIICOT.

Organele de cercetare penală au prins, în seara de 11 spre 12 aprilie, trei dintre membrii grupului infracțional în timp ce foloseau ilegal aplicația informatică dedicată curierilor și ridicau coletele cu aparatură electronică. Mai exact, este vorba despre telefoane mobile de ultimă generație, ceasuri smart, căști audio, camere video și cartele telefonice, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

„În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate 11 telefoane mobile, 11 cartele, o cameră video, 1 microSd, 2 hard disk-uri, un laptop, 5 ambalaje de cartele, 2 carduri albe (blank) cu bandă magnetică și cip (neinscripționate), un memory stick și 3 carduri bancare. La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală urmează să fie conduse 7 persoane pentru audieri, o persoană urmând să fie audiată la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți”, precizează DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar activitățile s-au realizat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”