Dezvăluiri în cazul româncei și fiicei sale, ucise cu cruzime în Italia. Au cerut ajutor la carabinieri, dar au fost ignorate

0
Publicat:

Anchetatorii au scos la iveală noi informații în cazul crimei din 2022, care a șocat Italia. Românca Gabriela Trandafir și fiica sa, Renata, au fost împuşcate mortal de soțul femeii, în vila în care locuiau, chiar în ziua în care se pronunţa divorţul dintre cei doi.

Gabriela Trandafir, fiica sa Renata, și Salvatore Montefusco FOTO: rotalianul

Un carabinier din Castelfranco Emilia va fi judecat pentru refuz de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu, după ce ar fi neglijat să înregistreze o plângere de violență domestică depusă de românca Gabriela Trandafir care, un an mai târziu, avea să fie ucisă de soțul ei, Salvatore Montefusco, împreună cu fiica sa, Renata, scrie rotalianul.

Potrivit publicației Il Resto del Carlino, pe 13 iulie 2021, Gabriela s-a prezentat la sediul carabinierilor din Castelfranco pentru a depune o plângere împotriva soțului, invocând rele tratamente în familie. Carabinierul respectiv ar fi refuzat să îi înregistreze plângerea, încercând în schimb să o convingă să opteze pentru o despărțire pe cale amiabilă.

A doua zi, Gabriela a reușit să depună plângerea la o altă unitate a carabinierilor. Însă, conform acuzațiilor formulate de procurorul Luca Masini, militarul nu ar fi inițiat cercetările necesare în termenele prevăzute de lege, deși era vorba de un caz clasificat drept urgență în baza „codului roșu” pentru violență domestică.

Carabinier trimis în judecată

Procuratura a cerut trimiterea în judecată a carabinierului implicat, iar prima înfățișare în fața judecătoarei Roberta Malavasi este programată pentru 16 octombrie 2025, la Tribunalul din Modena. Inițial, pe numele militarului au fost formulate și acuzații de favorizare și fals, dar pentru acestea s-a solicitat clasarea cauzei.

Familia Gabrielei, reprezentată de avocata Barbara Iannuccelli, s-a constituit parte civilă și în acest dosar, solicitând tragerea la răspundere a carabinierului.

„Subofițerul pe care îl reprezint va demonstra că este străin de acuzațiile care i-au fost aduse. Dimpotrivă, perspectiva unui proces în fața unui judecător a fost primită cu încredere, tocmai pentru a pune capăt acuzațiilor într-un cadru imparțial. A oferit explicații complete în două interogatorii și în cadrul procesului pentru omor. Nu s-a prevalat niciodată de dreptul de a nu răspunde și și-a expus de la început poziția, conform responsabilităților sale de carabinier”, a transmis avocatul carabinierului. 

Dubla crimă a avut loc pe 13 iunie 2022, în Cavazzona, un cătun din Castelfranco Emilia (Modena) în via Cassola di Sotto. Mama, Gabriela Trandafir, în vârstă de 47 de ani, de cetăţenie română, şi fiica, Renata, de 22 de ani, au fost împuşcate cu sânge rece.   

Femeia l-a cunoscut pe Salvatoare cu circa 20 de ani în urmă. Bărbatul, la acel moment, era căsătorit şi avea trei copii. Cei doi au început relaţia, el a construit o vilă în care locuia alături de ea şi de fiica ei, dintr-o relaţie anterioară. 

Gabriela Trandafir a rămas însărcinată şi Salvatore a divorţat de prima soţie. Femeia şi italianul nu se mai înţelegeau de doi ani, el devenise violent, iar împotriva sa au fost depuse mai multe plângeri. 

Fiindcă se temea că îşi va pierde casa, italianul a luat o puşcă cu ţeava tăiată, care avea numărul seriei şters, şi le-a ucis. Bărbatul a sunat la poliţie de la un bar din apropierea casei lui, unde a intrat cu cămaşa plină de sânge, apoi s-a predat. 

Recent, acesta a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru dublu omor.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie