Dezbateri încinse pe tema Revoluţiei

Ioan Stanomir, Mihail Neamţu, Armand Goşu şi Grigore Cartianu au răspuns ieri unei dileme a istoriei contemporane: decembrie 1989 a însemnat revoluţie sau restauraţie? La aproape 21 de ani de la Revoluţie, implicarea sovietică în evenimentele din decembrie 1989 rămâne sub semnul întrebării pentru istorici.

Un fost deținut politic spune că Tokes Laszlo a fost instrumentul puterilor internaționale, la revoluția din 1989

La 21 de ani de la căderea comunismului, Tőkés László așteaptă încă legitimația de revoluționar

Revoluţia din decembrie 1989 încă ridică întrebări vitale pentru cei care vor să stabilească verdictul unor evenimente care au marcat istoria României până în prezent. Multe dintre misterele acelei perioade au rămas într-un con de umbră, iar cei care au cercetat trecutul învăluit în ceaţă al căderii comunismului susţin versiuni diferite în analizele despre Revoluţie.

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat ieri o amplă dezbatere care şi-a propus să reconstruiască momentele tensionate de la sfârşitul anului 1989. Discuţia moderată de Ioan Stanomir, preşedinte executiv al IICCMER, a subliniat versiuni contradictorii cu privire la aceste evenimente.

Reformatorul Mihail Gorbaciov

Sovietologul Armand Goşu şi directorul ştiinţific al IICCMER, Mihail Neamţu, au dezvoltat teza reformării URSS, sub administraţia lui Mihail Gorbaciov. Potrivit acestora, tendinţa de „democratizare şi deformare a socialismului", pe care liderul rus a încercat să o impună, a contribuit în cea mai mare măsură la succesul Revoluţiei române.

„Gorbaciov este cel care a asigurat deschiderea blocului estic şi cel care a propus schema socialismului cu faţă umană. Din anul 1987, conceptul de «democraţie» a devenit esenţial în evoluţia reformelor din URSS, iar acestea se sprijineau pe teza conform căreia progresul economic nu poate veni decât în urma democratizării URSS", a explicat cercetătorul Armand Goşu. 

Pe de altă parte, jurnalistul Grigore Cartianu invocă faptul că noua conducere postdecembristă avea legături eminamente sovietice, fiind astfel responsabilă pentru marile diversiuni în urma cărora au murit aproape 1.000 de persoane.

„Nicolae Militaru, Cico Dumitrescu, generalul Vasile Ionel, Silviu Brucan şi Ion Iliescu, toţi au studiat în URSS şi au acţionat în continuare conform acelei educaţii. După plecarea lui Ceauşescu, acest nucleu devine sângeros, cu nişte scopuri clare. În timp ce noi făceam Revoluţie, ei se ocupau de contrarevoluţie. Încercau să îngheţe procesul schimbărilor, să salveze un sistem prin restaurare şi prin cosmetizare", consideră Grigore Cartianu.

Deşi documentele publicate în volumul „Crimele Revoluţiei" aduc argumente puternice pentru a susţine că explozivele momente de după 22 decembrie 1989 au fost administrate de noua putere, sovietologul Armand Goşu pune accentul mai mult pe dezvoltarea instituţională din spaţiul sovietic şi pe contribuţia preşedintelui Gorbaciov la „modernizarea" României.

Iliescu nu renunţă la „Revoluţia" lui

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, discreditează anchetele şi dezbaterile care pun sub semnul întrebării „ideea de revoluţie". Prezent la simpozionul „Prăbuşirea sistemului totalitar-comunist în România", organizat de Institutul Revoluţiei române din Decembrie 1989, în paralel cu dezbaterea IICCMER, acestea a condamnat „ieşirile intempesitve ale unor amatori".