Deţinuţii vor mânca de Paşte preparate tradiţionale, cu miel şi ouă roşii. Meniul, mai bun decât al pacienţilor din spitale. Ce vor primi la desert FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul

Deţinuţii din toate penitenciarele din România ar putea servi ciorbă de miel în prima zi de Paşte, apoi piure de cartofi cu friptură de porc, miel sau pui cu sos în funcţie de religie sau de regim. În meniu sunt incluse 200 de grame de coronac şi o băutură răcoritoare fără zahăr. Măsurile au fost luate în condiţiile în care deţinuţii nu mai au voie să primească vizite sau pachete în penitenciar prin programul de vizită.

Potrivit unui document (n.r. - draft) cu antetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), pentru uniformizarea meniurilor la nivelul tuturor închisorilor de pe teritoriul României, au fost stabilite o serie de prepatate pentru Sărbătorile de Paşte. Preparatele vor fi servite în funcţie de regimul şi de confesiunea fiecărui deţinut.

În prima zi de Paşte deţinuţii vor servi la micul dejun ceai, pâine, brânză şi mezeluri.

La prînz, vor avea parte de o masă festivă cu un ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie şi drob. Apoi vor servi ciorbă de miel/porc/vită/pui în funcţie de regim. Deţinuţii care nu mănâncă porc – de exemplu musulmanii – vor putea opta pentru alt preparat asemănător.


Apoi, deţinuţii vor servi la prânz piure de cartofi cu friptură de porc/vită/ miel/pui cu sos, iar la desert vor primi 200 de grame de cozonac şi o răcoritoare fără zahăr.


La cină, aceştia vor mânca pilaf de orez cu carne. De asemenea, vor putea opta pentru porc, vită, miel sau pui.
A doua zi de Paşte deţinuţii vor primi alt meniu, puţin diferit de cel din ziua precedentă.

La micul dejun în meniu sunt prevăzute: ceai, pâine, marmeladă şi mezeluri.


La prânz, ei vor primi ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie şi drob. Apoi, deţinuţii vor avea parte de ciorbă ţărănească cu carne şi iahnie de fasole cu cârnaţi.


La desert, deţinuţii vor primi vor primi 200 de grame de cozonac şi o răcoritoare fără zahăr.


La cină, în meniul de penitenciar figurează paste cu brânză.

Fără vizite şi pachete mai puţine în puşcărie

Deţinuţii din România ar putea primi mânca mai bine în perioada Sărbătprilor Pascale, după ce Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere un proiect care prevede suprimmentarea normei de hrană în penitenciare. Măsura a fost luată în contextul în care deţinuţii nu mai pot primi pachete ca înainte şi nici vizite în perioada stării de urgenţă.


„Prin Decretul menţionat (n.r. – prin care s-a instituit starea dde urgenţă) au fost operate o serie de interdicţii şi/sau limitări ale exerciţiului unor drepturi ale persoanelor private de libertate, care implică mobilitatea şi interacţiunea acestor persoane între ele şi cu reprezentanţi ai poliţiei de penitenciare ori cu terţe persoane, măsuri justificate în contextul în care tocmai interacţiunea interpersonală şi deplasarea persoanelor în interiorul locului de deţinere poate favoriza răspândirea infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, cu scopul ocrotirii unor drepturi fundamentale - dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”, se arată în referatul MJ.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG